În urmă cu opt ani, Papa anunța cel de-al treilea Cardinal român – Preafericitul Lucian Mureșan

0
48

În urmă cu opt ani, pe 6 ianuarie 2012, Papa emerit Benedict al XVI-lea anunța lista Cardinalilor pe care urma să-i creeze în cadrul Consistoriului din 18 februarie 2012. Printre noii cardinali se număra și Preafericitul Lucian Mureșan, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică (originar din Maramureș), devenit astfel cel de-al treilea Cardinal român, după Cardinalul Iuliu Hossu și Cardinalul Alexandru Todea.

• “Această demnitate reprezintă un semn al recunoașterii importanței Bisericii Române Unite”

Preafericirea Sa declara în acele zile: “Această demnitate reprezintă un semn al recunoașterii importanței Bisericii Române Unite și a rolului ei în formarea conștiinței naționale și în promovarea valorilor creștine în sânul neamului nostru. (…) Numirea de către Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea a Înaintestătătorului Bisericii Române Unite drept cardinal al Sfintei Biserici Catolice onorează Biserica din România și, în mod cu totul deosebit, Biserica noastră, Biserică de tradiție răsăriteană în deplină comuniune de credință cu Sfântul Scaun Apostolic al Romei, precum și întreaga națiune română. Această demnitate reprezintă un semn al recunoașterii importanței Bisericii Române Unite și a rolului ei în formarea conștiinței naționale și în promovarea valorilor creștine în sânul neamului nostru. (…) Această numire consider că este adresată în primul rând jertfei martirilor și întregii noastre Biserici, care au plătit cu sângele prețul fidelității față de Cristos și față de Biserica Sa. Este grăitor în acest sens să ne gândim la cuvintele Papei Pius al XII-lea adresate Bisericii Greco-Catolice din România în Scrisoarea Apostolică „Veritatem Facientes” din 27 martie 1952, în plină prigoană comunistă, prin care Papa săruta în chip spiritual lanțurile celor întemnițați pe nedrept, episcopi și preoți ai acestei Biserici. Pentru mine personal este o mare onoare și o nouă responsabilitate în sânul Bisericii noastre, dar și al Bisericii Universale. (…)”.

• Din biografia Cardinalului

Preafericitul Lucian Mureșan s-a născut în Eparhia de Maramureș, la 23 mai 1931, în comuna Ferneziu, astăzi cartier al municipiului Baia Mare. A urmat studiile primare în localitatea natală, apoi Liceul „Gheorghe Șincai” din Baia Mare. Din 1951 până în 1954, satisface serviciul militar. În anul 1953, pe baza apartenenței confesionale la Biserica Greco-Catolică, este considerat persoană indezirabilă și transferat de la aviație la detașamentul de muncă de la Bicaz. În 1954, este lăsat la vatră. În anul 1955, Episcopul Márton Áron de Alba Iulia acceptă să primească cinci tineri greco-catolici la Institutul Teologic Romano-Catolic din Alba Iulia. Printre aceștia era și Lucian Mureșan. În anul IV de studii, este exmatriculat și revine în locurile natale. Pentru Lucian Mureșan exmatricularea a coincis cu începutul persecuției și urmărirea de către Securitate. După un an de tatonări, reușește să se încadreze ca muncitor necalificat în cariera de piatră Limpedea din Ferneziu, unde lucrează aproape 10 ani. Se transferă la Direcția Județeană de Drumuri și Poduri, în cadrul Consiliului Județean Maramureș, unde lucrează până la pensionare, în iunie 1990. Visul la preoție i se va împlini în 19 decembrie 1964, când va fi hirotonit de către Episcopul auxiliar al Maramureșului, dr. Ioan Dragomir. După hirotonirea sa ca preot, începe pastorația clandestină. Din 25 aprilie 1985, deține, până în 9 august 1986, funcția de Ordinarius provizoriu al Diecezei de Maramureș, iar de la această dată ca titular. Evenimentele din decembrie 1989 l-au găsit ca Ordinarius al Diecezei Maramureșului, cu reședința în Baia Mare. Reconfirmarea și numirea ca Episcop de Maramureș s-a făcut în luna martie 1990, iar consacrarea a avut loc la 27 mai 1990, în Baia Mare. Din 4 iulie 1994, este numit de către Papa Ioan Paul al II-lea ca Arhiepiscop al Arhidiecezei de Alba Iulia și Făgăraș și Mitropolit al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică. La 16 decembrie 2005, Sfântul Părinte îl ridică la demnitatea de Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. În data de 18 februarie 2012 este creat Cardinal de către Papa Benedict al XVI-lea la Roma, fiindu-i acordată Biserica Sfântul Atanasie din Urbe.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.