SMURD Maramureș – 10 ani de activitate

0
82

– informații furnizate de col. Baltaru PAVEL – inspector șef ISU Maramureș, plt. șef. adj. Cărăuș ANGELA – asistent coordonator SMURD și plt. șef. adj. Cornel BĂBUȚ – subofițer relații publice –
Miercuri, 8 ianuarie, s-au împlinit 10 de activitate a Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare în Maramureș. Operaționalizarea echipajelor SMURD în județul nostru a reprezentat o etapă nouă și importantă în diversificarea misiunilor încredințate Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Gheorghe Pop de Bă­sești” al județului Maramureș.
Personalul SMURD Maramureș a primit „botezul focului” încă din primele clipe de funcționare a serviciului, fiind chemat în ajutor la un accident rutier, cu nouă victime, petrecut în apropiere de orașul Cavnic.
Și la SMURD Vișeu de Sus alarma a sunat chiar în timpul ceremoniei oficiale de inaugurare a serviciului. Pompierii-paramedici au salvat atunci un bărbat cu fracturi la membrele inferioare, care căzuse între stânci, într-o zonă greu accesibilă, la circa 15 kilometri de oraș.
De atunci, noi echipaje de prim ajutor calificat au fost operaționalizate în cadrul Pichetului de Pompieri Târgu Lăpuș, gărzilor de intervenție din Fărcașa, Bogdan Vodă, Borșa, respectiv punctelor de lucru din Cavnic și Șomcuta Mare.
Din anul 2016, 122 de voluntari s-au alăturat personalului SMURD, dintre care 64 au absolvit cursul introductiv de pregătire, iar 10 au absolvit și cursul de prim ajutor calificat, descarcerare și operațiuni de salvare.
În cei 10 ani de activitate medicii, asistenții și pompierii-paramedici SMURD au intrat în conștiința maramureșenilor ca simboluri ale speranței, ale ajutorului venit rapid, în cele mai grele clipe.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.