Le-au ţinut la respect 35 de minute

0
49

CS Marta Baia Mare – CSM Bucureşti 18-32 (13-12)
Junioarele de la CS Marta Baia Mare au avut 35 de minute memorabile în meciul din şaisprezecimile Cupei României cu deţinătoarea Ligii Campionilor din 2016, CSM Bucureşti, fetele antrenate de soţii Ioan şi Ioana Marta conducând inclusiv la trei goluri pe parcursul primei părţi. În final, cum era de anticipat, gruparea din capitală a câştigat cu 18-32 (13-12), însă doar după ce în partea secundă Adrian Vasile a trimis în luptă câteva jucătoare cu experienţă care au făcut diferenţa.
Singura jucătoare care a privit meciul doar de pe bancă a fost Cristina Neagu, în rest tehnicianul tigroaicelor a apelat la toată artileria grea.
Formaţia din eşalonul secund a făcut o primă repriză de vis, aflându-se în avantaj pe tot parcursul ei, deţinând inclusiv un avantaj de trei lungimi, 10-7. Junioarele băimărence şi-au ţinut la respect adversarul, au evoluat cu multă dezinvoltură, iar la finalul primelor 30 de minute tabela era favorabilă echipei noastre, 13-12, până şi spre stupoarea celor aproximativ 1.000 de spectatori. Această evoluţie s-a concretizat şi în primele cinci minute ale părţii secunde, până la scorul 14-13, după care CSM Bucureşti a pus stăpânire totală şi s-a desprins fără emoţii. Calitatea fizică a jucătoarelor noastre, dar şi diferenţa de valoare evidentă nu s-au mai ridicat la nivelul multor componente de naţională, însă pentru junioarele de la Marta a fost un meci de la care au acumulat experienţă, realizând totodată că le aşteaptă un viitor strălucitor dacă vor continua să muncescă şi să creadă în ele. • Sala Sporturilor „Lascăr Pană”. Spectatori, aproximativ 1.000. • Au arbitrat: A. Baghiu (Reșița) / M. Fîșcu (Timișoara). Observator FRH: I. Vizitiu (Hunedoara). • Aruncări de la 7 m: 5-4 (transformate 3-4; au ratat Eremici și Porohnyuk). Minute de eliminare: 2-6. • CS Marta Baia Mare: Matei (10 intervenții), Moysh (1 intervenţie), Ciurte – Demian 6 (2 din 7 m), Eremici 4 (2 din 7 m), Loi 4, Leș 2, Astafei 1, Mics 1, Tebecs, Porohnyuk, Racolța, Igel, C. Pop, Popan. Antrenori: Ioan și Ioan Marta. • CSM București: Dedu 9 intervenții (a ratat un 7 m), M. Ion (1 intervenţie), Grubisic – Pintea 7 (3 din 7 m), Klicovac 6, Perianu 4, Omoregie 4 (1 din 7 m), Gădălean 3, Grbic 2, Curea 2, Marin 1, Vîlcan 1, Cvijic 1, Jipa 1, Neagu. Antrenori: Adrian Vasile și Mihaela Ciobanu.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.