Prezență maramureșeană la Forumul Regional Merito de la Suceava

0
104

Profesoara Tatiana Cauni de la Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Baia Mare, laureat Merito în 2019, a participat recent, în Suceava, la Forumul Regional Merito, un eveniment la care au fost prezenți peste 200 de profesori din toată țara. În cadrul acestuia, prof. Tatiana Cauni a susținut și un inedit atelier pentru profesori generat de o tematică teatrală – „Forme ale sincretismului în teatru”. Următorul eveniment marca Merito va fi găzduit, în curând, în Baia Mare.

• sesiuni succesive de învățare colaborativă, workshopuri și ateliere de învățare experiențială

Reporter: Recent, ai participat la Forumul Regional Merito. Care a fost agenda evenimentului?
prof. Tatiana CAUNI: Da, așa este, în 11 ianuarie, la Suceava, a avut loc un nou eveniment marca Proiectul Merito – „Forumul regional Merito – învățare colaborativă și comunitate de practică”. Au fost prezenți peste 200 de profesori din județele: Suceava, Botoșani, Iași, Buzău, Mureș, Maramureș, Tulcea, Vrancea, Bihor și din capitală. Acest eveniment a fost posibil datorită Danielei Ceredeev, laureat Merito 2017, din Suceava, un om extraordinar căruia îi mulțumesc pentru această oportunitate. Forumul a însemnat un spațiu deschis dialogului onest și cald și inspirațional între profesori pasionați și dăruiți cu puterea de a crește lume nouă. Programul a cuprins sesiuni succesive de învățare colaborativă, workshopuri și ateliere de învățare experiențială moderate de profesori laureați în Proiectul Merito și de formatori recunoscuți la nivel național. Facilitatorii atelierelor au fost: eu, laureat Merito 2019, Antoneta Împușcatu, laureat Merito 2019, Mihaela Nicolae, laureat Merito 2018, Bogdan Rațiu, laureat Merito 2019, Iulia Măndăşescu, laureat Merito 2018, și Tatiana Vântur, inspector educație permanentă. La eveniment a fost prezent și Cosmin Chiriță, managerul proiectului, trainer, facilitator și prieten desăvârșit al educației. Forumul a fost organizat cu sprijinul Casei Corpului Didactic „George Tofan” Suceava în cadrul parteneriatului cu Romanian Business Leaders, fundația care a inițiat și coordonează Proiectul Merito.

• „am redescoperit magia exercițiului în echipă”

R.: Așadar, în cadrul forumului, ai susținut și un atelier, dedicat profesorilor. Ce a cuprins acesta?
prof. T.C.: Pentru că am fost patru profesori de română la eveniment, toți laureați Merito, m-am gândit să aleg ceva ce să nu se suprapună cu ceea ce vor face colegii mei și, așa, am ales teatrul, fiind singura dintre ei care coordonez o trupă de teatru de 19 ani. M-am gândit că această experiență le va fi de folos mai ales că erau mulți profesori de română participanți, dar și învăță­tori și educatori. Atelierul susținut de mine s-a numit „Forme ale sincretismului în teatru” (îmbinarea dansului, muzicii cu literatura), unde am discutat despre jocul de rol, am făcut exerciții de improvizație, am creat povești, am descoperit măști și am redescoperit magia exercițiului în echipă.
R.: Care este următorul eveniment Merito la care vei participa?
prof. T.C.: Următorul mare eveniment Merito la care voi participa va fi și cel pe care îl voi organiza, în 21 și 22 februarie, în Baia Mare – Forumul Regional Merito Maramureș. În cadrul acestuia, ne dorim să aducem profesori Merito din țară pe care să-i cunoască și cu care să lucreze profesorii din comunitatea mea. Ne propunem prin acest eveniment să aducem față în față profesori care sunt deschiși să învețe unii de la alții, dar și elevi, profesori pentru a găsi soluții la problemele reale din clasă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.