„Eminescu” s-a împădurit la Seini

1
83

Terenul pe care se află monumentul viu EMINESCU de pe dealul Comja din Seini, scris cu litere de brad, nu mai aparţine administrativ de oraşul Seini, ci de comuna Racşa. Autorităţile locale nu au reuşit să facă un schimb de teren cu sătmărenii, dar primăriţa Seiniului, Gabriela Tulbure, ne spune că va continua demersurile şi speră ca în acest an să transfere terenul şi apoi locul să fie curăţat şi plantat cu noi brazi, astfel ca Maramureşul să aibă cel mai frumos monument Eminescu, loc de pelerinaj pentru iubitorii poeziei eminesciene.
În 15 ianuarie 2020, la Liceul agricol din Seini, s-au adunat o sută de iubitori ai creaţiei lui Eminescu şi ai eminescianismului, stil literar dar şi stil de viaţă. Oaspeţi de seamă au fost opt delegaţi din oraşul Kaluş din regiunea Ivano Frankivsc, Ucraina, în frunte cu viceprimăriţa Liuba Maximovici şi cu Liuba Djuhan, şefa culturii din Kaluş. Invitaţi din Baia Mare au fost Săluc Horvat, eminescolog, directorul revistei Nord Literar, şi dr. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii judeţene Petre Dulfu.

Liuba Maximovici şi translatorul Marian Fertadi

Gazde au fost primăriţa Gabriela Tulbure; scriitoarea Betty Kirchmajer (preşedinta Cenaclului Mihai Eminescu); Mihai Pop, directorul Liceului Agricol; Petru Racolţa (şi-a lansat volumul de 4 povestiri SF „Metamorfoza”); poetul pr. Gheorghe Pop; prof. Mircea Patovan cu elevii săi recitatori şi corişti şi prof. Lola Cozma, care a realizat o sensibilă „întîlnire” între îndrăgostiţii Mihai Eminescu şi Veronica Micle.
Liuba Djugan a recitat un poem de Taras Sevcenko despre „muscali” (ruşi), tradus pe loc în limba română de Marian Fertadi: „Ucraina mea / … / Mormintele noastre muscalul le desface / … / Mamele n-ar plînge”.

“Mihai” şi “Veronica” la Seini

În final, au vorbit istoricul literar Săluc Horvat, care s-a ocupat toată viaţa de biografia şi creaţia marelui poet: „Eminescu a fost fericit, visător, neînţeles…” Iar dr. Teodor Ardelean a lărgit orizontul, vorbind despre ucraineni ca „fraţi ai noştri de suferinţă” şi „din cei cinci hatmani ai Ucrainei, doi sînt de origine română”, Despre Eminescu, a spus că este „magnitudinea maximală a spiritului românesc în lucrarea lui”.
Jumătate sala a fost ocupată de elevi, care au înţeles că Mihai Eminescu a creat limba poetică românescă, dar şi că a avut o viaţă plină de suferinţe, din cauza bolii (apărute la 27 de ani), a muncii intense la ziarul Timpul (care l-a epuizat) şi a depărtării de iubita Veronica Micle. Îndemnul a fost să-l citim pe Eminescu, creaţia sa romantică şi filosofică, care mizează pe conştiinţa individuală, fiind actuală şi în secolul XXI.

1 COMENTARIU

  1. În continuare este prezentată întreaga istorie a acestui
    monument şi a Diviziei 20 comandate de generalul Pion şi
    demersurile tehnice pentru realizarea acestui obiectiv. După
    fixarea locaţiei, generalul se adresează Primăriei comunei
    Racşa cerând să i se atribuie porţiunea sudică a dealului
    Comja (circa 40 de hectare). Textul a fost formulat de Şeful
    de Stat Major al Diviziei 20 infanterie lt-col. Edmond
    Stanciu: „Din iniţiativa D-lui General Georgescu Pion,
    Comandantul acestei Divizii, dorim să facem pe Dealul
    Comja o inscripţie comemorativă EMINESCU spre a putea fi
    citită din depărtare. Vă rugăm cu onoare să binevoiţi a ne
    autoriza să facem acea inscripţie în păşunea comunei Dvoastră şi să îngrădim în acest scop din parcela cu nr. top.
    5076 o fâşie de teren de cca. 125 m lungime şi 32 lăţime,
    adecă o suprafaţă de cca. 4000 (patru mii) metri pătraţi.
    Dreptul de servitute permanentă asupra arătatei suprafeţe se
    va intabula în cartea funduară în favorul vreuneia dintre
    organizaţiile locale străjereşti, premilitare etc., care-şi va lua
    sarcina de a îngriji şi de a întreţine monumentul”. Răspunsul
    a fost unul prompt: „La adresa D-voastre nr. 20.652 din 4 VII
    1939, am onoare a Vă trimite anexat un exemplar din
    deciziunea D-lui primar al comunei Racşa prin care a
    101
    aprobat să se facă pe păşunea acelei comune o lucrare
    comemorativă cu cuvântul EMINESCU. Dat în Oraşul Nou,
    la 5 iulie 1939… Notar A. Tunaş”.
    Iată cum comentează generalul Georgescu-Pion însuşi
    acţiunea atât de neobişnuită, pentru care îşi mobiliza
    camarazii de front şi de simţire românească: „Îi treceam de la
    facerea tranşeelor pentru apărare la aceea a unei tranşee mai
    puternice, aceea a plantării cu brazi în pământul de acolo,
    din Ţara Oaşului şi acolo la Poarta Someşului, a numelui lui
    EMINESCU, care ştiam şi eu şi ei că este şi rămâne cea mai
    straşnică fortificaţie ce puteam ridica acolo şi dincolo chiar
    de existenţa însăşi a Neamului ameninţat atunci” .
    Simion Pop notează în continuare că „trudnică a fost,
    se înţelege, realizarea acestei plantaţii unice, de rezonanţă
    mitologică prin implicaţiile de suflet ce îi incumbă.
    Infanteriştii s-au împrăştiat ca potârnichile în pădurile din
    preajmă şi prin ocoalele silvice ale ţinutului în căutare de
    puieţi de molid, aduşi la Seini şi căraţi cu căluţi de munte,
    măgari şi catâri până pe vîrful dealului la 650 metri
    altitudine”.
    Fiecare din cele 8 litere ale numelui sfânt Eminescu a
    fost trasată şi dispusă spaţial cu ajutorul unor riguroase
    profile operate în teren de către ostaşi, sub îndrumarea
    inginerului Smigelschi, concentrat în acel timp în Divizia 20
    infanterie, şi numeroşi tehnicieni silvici.În ordinul de zi nr. 49 din 15 martie 1940, generalul
    Pion consemna „să ne îngrijim ca ceea ce am scris cu sapa în
    şi pe pământul ţării, aici în poarta Someşului SĂ RĂMÂNĂ.
    Trebuie să facem orice sacrificiu pentru ţara noastră,
    România – ea trebuie să fie veşnică faţă de noi care suntem
    trecători” .

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.