Controale pe apele de şes pentru prevenirea braconajului piscicol

0
19

AJVPS Maramureș a început acțiunile de control privind pescuitul pe apele de șes. Acestea se desfăşoară cu sprijinul Inspectoratului Județean de Jandarmi Maramureș și al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Maramureş.
Asemenea acțiuni se vor desfăşura pe tot parcursul anului. Astfel, pentru a preveni braconajul piscicol, AJVPS Maramureș a încheiat un protocol de colaborare cu Inspectoratul Județean de Jandarmi și Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș. La acțiunile de control vor lua parte și reprezentanți ai Agenției Naționale de Pescuit și Acvacultură. Acordul între instituţii include și un grafic de verificări săptămânale: „Aceste controale se vor efectua după un anumit grafic lunar, care va fi întocmit în zile diferite, la ore diferite. În plus, se vor efectua controale la sesizările telefonice primite de la membri pescari care vor vedea fapte nepermise de lege în zonele de pescuit. Vom acționa prompt și la acele anunțuri ale membrilor pescari”, a explicat Ioan Pop, directorul AJVPS Maramureș. Controalele efectuate în alți ani trecuţi s-au soldat cu sancțiuni contravenționale. Pentru a respecta legea în domeniul piscicol, pescarii trebuie să folosească doar unelte de pescuit prevăzute de lege și să respecte perioadele de prohibiție. De asemenea, ei mai au obligația de a avea permisele vizate, la zi, de Asociația Vânătorilor și Pescarilor Maramureș.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.