Perspective și program de pregătire la AS Independența

0
311

AS Independența Baia Mare a fost una dintre cele mai harnice grupări din Maramureș, formația ce activează la nivelul primului eșalon în fotbalul feminin reluându-și antrenamentele din 6 ianuarie. Însă ședințele de pregătire se derulează într-un mod atipic față de modul clasic, iar acest lucru se datorează situației financiare. Astfel, componentele de la Independența urmează un program zilnic de antrenamente individuale, specifice pregătirii de forță și rezistență, iar o dată pe săptămână tot lotul se întâlnește pentru o ședință care include exerciții doar cu mingea. Acest program este stabilit până la începutul lunii februarie, când sunt planificate trei antrenamente pe săptămână, toate cu caracter tehnico-tactic. Tot în luna februarie sunt prevăzute și trei jocuri amicale, unul dintre adversari urmând să fie din campionatul Ungariei.
„Vom avea un retur foarte dificil, mă bazez pe ambiția elevelor mele în lupta pentru evitarea retrogradării și susțin că vom rămâne în Liga 1. Am în pregătiri un lot foarte tânăr, jucătoarea cea mai experimentată având doar 23 de ani. Consider că putem face față în Liga 1 în detrimentul unor echipe cu jucătoare mature, experimentate, cu bugete consistente pentru fotbalul feminin și nu vom trata disputa cu ele pornind de la premisa că suntem inferioare și victime sigure”, a declarat antrenorul Liviu Ivasuc vizavi de returul dificil care le așteaptă pe fetele de la AS Independența.
Noutăți în lot nu sunt foarte multe, la capitolul plecări o putem enumera doar pe cea a lui Laura Desmerean, care a semnat încă din luna decembrie cu Heniu Prundu Bârgăului. AS Independența se află în discuții avansate cu Olimpia Cluj pentru prelungirea înțelegerii în privința portarului Lorena Iuhos, fiind foarte posibil să mai sosească în curtea băimărencelor încă 2 jucătoare de la echipa a doua a campioanei României.
În perioada următoare (ianuarie-februarie) vor avea loc și acțiuni ale naționalelor de junioare U19 și U17, ce presupune pregătiri și jocuri amicale în Turcia, și alături de sportivele convocate, Daiana Oneț (U17), respectiv Raluca Dragoș, Camelia Daneliuc, Marinela Cotoș (U19), va fi prezent și Liviu Ivasuc în calitate de secund la U19.
Președintele grupării AS Independența ne-a mărturisit că formația pe care o conduce trece prin momente dificile din punct de vedere financiar, dar și cum vede colaborarea cu tehnicianul Liviu Ivasuc: „Am încheiat anul 2019 cu emoții și restanțe financiare la parteneri și sportive, dar ne-am atins obiectivele asumate. Acum încercăm să remediem problemele, să ne gestionăm mai bine. Sunt deosebit de mulțumit de colaborarea cu antrenorul nostru și respect munca, dar și înțelegerea fetelor față de posibilitățile actuale ale clubului. Performanță înseamnă mult mai mult și din partea noastră, administrativă, și nu mereu am reușit să o susținem corespunzător. Îmi doresc să pot oferi în continuare cadrul corect pentru ca «Domnițele» să demonstreze că în Baia Mare se joacă fotbal feminin de performanță”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.