24 Ianuarie 1859 – Unirea Moldovei cu Țara Românească

0
43

Problema românească – o problemă europeană

În Războiul Crimeii (1853-1856), Rusia este înfrântă și, după Congresul de la Paris, din 1856, protectoratul ei asupra Principatelor încetează. Locul protectoratului ei asupra Principatelor este luat de garanția colectivă a Marilor Puteri europene, semnatare ale Tratatului de pace, din 1856, de la Paris – Franța, Anglia, Austria, Rusia, Prusia, Imperiul Otoman și Sardinia -, cu menținerea suzeranității otomane.
Când Congresul de pace de la Paris și-a început lucrările (13/25 februarie) problema românească devenise, deja, o problemă europeană, iar reprezentanții Marilor Puteri erau informați în legătură cu dorința românilor.

Organizarea luptei pentru Unire. Adunările ad-hoc

În anii 1856 și 1857, revoluționarii exilați din Țara Românească s-au reîntors în patrie putând participa direct la lupta pentru Unire. Mișcarea unionistă din Moldova, sprijinită pe o atitudine favorabilă a domnitorului şi-a numit în posturile principale ale administrației partizani ai Unirii, capătă un caracter legal, organizat și centralizat, prin crearea, în mai 1856 a „Societății Unirii”, a „Comitetului electoral al Unirii”, care dirijau activitatea comitetelor înființate în toate județele țării.
În ambele Principate, conducătorii mișcării unioniste s-au organizat într-o formație politică denumită „Partida națională” care a reprezentat o puternică forță în lupta pentru organizarea alegerilor.
În perioada 7-19 octombrie 1857, Adunarea ad-hoc a Moldovei a votat, cu 81 de voturi din cei 83 deputați prezenți, o declarație care dădea curs celor mai mari dorințe ale țării: Respectarea autonomiei; 2. Unirea Principatelor într-un stat cu numele România; 3. Principe străin ereditar; 4. Neutralitatea și inviolabilitatea noului stat.
Adunarea ad-hoc a Țării Românești, la rândul ei, a adoptat, în unanimitate, o propunere care cuprindea toate punctele rezoluției moldovene.

Conferința și Convenția de la Paris (1858)

Cererile celor două Adunări cuprinse într-un Raport al comisarilor europeni au fost înaintate reprezentanților puterilor garante întrunite în Conferința de la Paris, din 10/22 mai – 7/19 august. Înțelegerile asupra celor convenite au fost incluse într-o Convenție care cuprindea statutul internațional și principiile de organizare internă a Principatelor.

Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza

În Adunarea electivă a Moldovei, „Partida Națională” nu a prezentat, de la început, un candidat pe care să-l opună grupurilor conservatoare care aveau de ales între Mihai Sturdza fostul domn regulamentar și Grigore Sturdza, fiul acestuia. În cele din urmă, în 3/15 ianuarie 1859 aceasta l-a propus pe Alexandru Ioan Cuza, care a fost ales domn cu unanimitatea voturilor deputaților prezenți.
Conducătorii luptei naționale au decis ca alesul Moldovei să fie de­semnat și în Țara Românească, iar Europa să fie pusă în fața faptului împlinit.
În condițiile unei vii agitații, la 24 Ianuarie 1859 deputații se întâlnesc pentru a-l desemna domn tot pe Alexandru Ioan Cuza.

Epoca marilor reforme

Mai ales cu ajutorul lui M. Kogălniceanu, care formează guvernul între 1863 și februarie 1865, Al. I. Cuza reușește o serie de reforme de maximă importanță pentru noul stat.
Prof. Liviu Sabău

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.