Întâmpinarea Domnului

0
51

Întâmpinarea Domnului este prăznuită la 40 de zile de la naşterea lui Hristos, pe 2 februarie. Mântuitorul este dus la Templu de Fecioara Maria şi dreptul Iosif pentru împlinirea Legii, care prevedea ca orice întâi născut de parte bărbătească să fie afierosit lui Dumnezeu în a 40 a zi de la naştere. În acest moment se făcea şi curăţirea mamei. În Templu sunt întâmpinaţi de dreptul Simeon şi prorociţa Ana. Potrivit Tradiţiei, dreptul Simeon a făcut parte din traducătorii Pentateuhului din limba ebraică în greacă. În momentul în care a ajuns la textul „Iată Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu“, a înlocuit termenul „fecioară” cu „femeie”. Pentru necredinţa sa, Dumnezeu i-a făgăduit că nu o să moară până nu va vedea pe Mesia născut din Fecioara (Luca 2, 25-26).
Simeon, om al rugăciunii, reprezintă aşteptarea împlinirii profeţiilor. În momentul în care acesta Îl ia în braţe pe Hristos, rosteşte: „Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău, Israel“ (Luca 2, 29-32). Simeon cere a fi eliberat nu pentru că era plictisit sau obosit, ci pentru că era împlinit. Din cântările specifice acestei sărbători aflăm că el pleacă spre a vesti şi morţilor că Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat.
Părintele Teofil Pârâian spune că „noi suntem mai avantajaţi decât dreptul Simeon, pentru că putem să-L primim pe Hristos în fiinţa noastră şi să-L purtăm în noi nu numai câteva clipe, ci o viaţă întreagă şi chiar o veşnicie întreagă”.
Proorociţa Ana simbolizează Legea şi Proorocii, cele care se vor împlini în persoana lui Hristos.
Sărbătoarea Întâmpinarea Domnului a fost introdusă la Roma de papa Gelasiu în anul 494. Astfel, a fost înlocuită străvechea sărbătoare păgână a Lupercaliilor, de la începutul lui februarie, când aveau loc şi procesiuni în jurul oraşului cu făclii aprinse, în onoarea zeului Pan, supranumit şi Lupercus, adică ucigătorul lupilor sau ocrotitorul turmelor împotriva lupilor.
În Răsărit această sărbătoare s-a introdus în penultimul an al domniei împăratului Justin I (526), iar generalizarea ei s-a făcut în cursul secolului VI, începând din anul 534, când împăratul Justinian a schimbat data sărbătorii de la 14 februarie la 2 februarie (40 de zile socotite de la 25 decembrie, noua dată a sărbătorii Naşterii Domnului).
Întâmpinarea Domnului sau aducerea Lui spre închinare a rămas ca pildă şi la noi, ca îndatorire a mamelor de a aduce pruncii la biserică, la patruzeci de zile după naştere, pentru molifta de curăţire a lor şi închinare a pruncilor la Sfintele Icoane. Mama care a născut vine în biserică şi în numele familiei aduce pe noul-născut ofrandă lui Dumnezeu, închinându-l la Altar.
Preotul însemnează cu semnul Sfintei Cruci pe mamă şi pe prunc, apoi punând epitrahilul şi mâna dreaptă pe capul mamei, după rostirea introducerii liturgice formată din binecuvântare, rugăciuni începătoare şi tropar (al zilei sau al întâmpinării Domnului), citeşte cele cinci molitfe din Aghiazmatar. Mama şi pruncul închipuie în acest moment pe Maica Domnului cu Iisus în braţe în templul din Ierusalim.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.