„Situaţie explozivă” la DGASPC Maramureş

1
217

Doar două luni poate funcţiona Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş (DGASPC) cu actualul buget venit de la centru. Sindicaliştii Cartel Alfa au luat atitudine şi au cerut convocarea de urgenţă a comisiei de dialog social. Liderul Cartel Alfa Maramureş, Florin Hossu, a punctat că „niciodată situaţia nu a fost atât de grea. Să primeşti o finanţare care să îţi asigure funcţionarea doar două luni”. Deocamdată nu se întrevede nicio soluţie.
„Aici nu discutăm despre un strung, ci despre resurse umane, despre beneficiari, atât cei normali, cât şi cei care au probleme de sănătate. Nu putem vorbi de o nefuncţionalitate a acestui sistem, deşi aducem mereu acuze asupra acestei instituţii. Volumul de muncă e foarte mare. Lipsa financiară o să atragă multe probleme în asigurarea continuităţii activităţii, în asigurarea serviciilor de calitate. Conducerea DGASPC va trebui să ia nişte măsuri şi cel mai uşor e să tai. Noi, sindicatele, nu dorim acest lucru”, a precizat sindicalistul.
Liderul de sindicat a mai arătat că situaţia e gravă pentru că nu pot fi luate în calcul nici reducerile de personal în condiţiile în care instituţia ar mai avea nevoie de angajaţi. Nici fără salarii nu se poate continua. „E greu să faci performanţă într-un astfel de sistem cu oameni insuficienţi şi bani puţini”, a adăugat directorul DGASPC Maramureş, Alina Coste Mădăras.
Prezent la şedinţă, şeful administraţiei maramureşene, Gabriel Zetea, susţine că „situaţia e explozivă la DGASPC”, în condiţiile în care anul trecut, cheltuielile de funcţionare ale instituţiei au fost de 73 milioane lei, iar bugetul de acum e de 13 milioane lei. Despre o rectificare bugetară nu poate fi vorba, pentru că aceasta e preconizată abia în iulie.
Prefectul judeţului Maramureş, Nicolae-Silviu Ungur, promite sprijin instituţional, însă răspunsul sindicaliştilor e răspicat: „Nu vreau sprijin instituţional, îmi trebuie bani pentru funcţionarea DGASPC. Nu putem arunca mingea în terenul Consiliului Judeţean. Suntem un judeţ sărac”, a fost replica liderului Cartel Alfa Maramureş.
Deocamdată, nu se arată nicio rezolvare pentru ieşirea din impas financiar. În cadrul şedinţei s-a decis transmiterea unei adrese la ministerele de resort în vederea găsirii de soluții pentru asigurarea serviciilor și funcționării direcției.

1 COMENTARIU

  1. Continuati cu Sarbatoarea Castanelor, cu Festivaluri Satesti, delegatii in strainatate si la Oncesti MECCA si totul o sa fie OK! Prosti mai sinteti…

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.