Rîul Lăpuş a ieşit din matcă

0
168

Ca urmare a precipitațiilor din ultimele 24 de ore, s-au înregistrat depășiri ale cotelor de atenție pe mai multe cursuri de apă din județul Maramureș. În cursul nopții, la acumularea Lighet de lîngă oraşul Tîrgu Lăpuș, nivelul apei a crescut, intrînd în funcțiune descărcătorul de ape mari.
Din cauza nivelului ridicat al apei din acumulare, s-a creat efectul de propagare regresivă a creşterilor de nivel (remuu) pe pîrîul Nireş din amonte, fiind inun­date căile de acces din zonă. Din cauza precipitațiilor căzute și a cedării apei din stratul de zăpadă, s-au activat scurgerile apelor chizoase de la mina Băiuț, de la Mina Breiner (foto 1), dar calitatea apei din rîul Lăpuş nu a fost afectată semnificativ. Ca urmare a propagării viiturii, se înregistrează depășirea cotei de atenție pe rîul Lăpuș, la stația hidrometrică din satul Lăpușel, comuna Recea. În aval de satul Cătălina, comuna Coltău, apele s-au deversat între mal şi dig, ajungînd însă doar la cîteva construcții pe piloni (foto 2). Salariaţii de la Sistemul de Gospodărire a Apelor SGA Maramureș monitorizează zi de zi cursurile de apă. Ne-a informat directorul SGA Maramureş, Andrei Enache.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.