NORD LITERAR – 200

0
174

Prima revistă de cultură din istoria Maramureșului, „Nord Literar,” a ajuns la numărul 200, în ianuarie 2020. Altfel spus, revista a intrat în al optsprezecelea an de viață în slujba cititorilor, luând, lună de lună, pulsul literaturii și artei maramureșene, dar și al țării.
În ultimii ani, revista a fost prezentă la întâlniri cu oameni de cultură din Chișinău, Cernăuți, chiar și în comunitatea românească a teologului și scriitorului Theodor Damian, din New York. Apare sub egida Consiliului Județean Maramureș și a Uniunii Scriitorilor din România.
În acest număr, la întâlnirea cu evenimentul, Săluc Horvat și Gheorghe Glodeanu, fondatori ai revistei, evocă împrejurările, nu tocmai prielnice la început, în care a prins contur întâia publicație literară din Maramureș. Săluc Horvat, directorul executiv al revistei, care după propria mărturisire a “pornit demersurile pentru realizarea unei reviste de cultură în Baia Mare”, ne reamintește drumul de la gând la faptă. Gheorghe Glodeanu, directorul revistei, într-un articol editorial spune că „este greu de imaginat viața culturală a Maramureșului fără această publicație, care, cu precizia unui metronom, ajunge în mâna cititorilor la sfârșitul fiecărei luni.” Istoricul literar Nicolae Scurtu consideră revista noastră o adevărată instituție de cultură.
Nu sunt uitați nici ceilalți trei fondatori, care au trecut apa cea mare: Augustin Cozmuța, V. R. Ghenceanu și Ion M. Mihai.
Președintele Consiliului Județean, Gabriel Valer Zetea, trimite un mesaj cu prilejul evenimentului, în care remarcă „numeroasele personalități ale culturii ro­mânești și străine, dar și tinerele talente care au semnat de-a lungul timpului în paginile revistei”. Sumarul numărului aniversar, cred, este pe măsura evenimentului.
De altfel, fiecare apariție a revistei a fost remarcată de cititori, dar și de presa literară. Deci sumarul. Gheorghe Glodeanu scrie despre volumul lui Octavian Paler „Calomnii mitologice”. Gheorghe Pârja prezintă cartea lui Aurel Podaru despre exilul lui Pavel Dan la Tulcea. Eminescologul Săluc Horvat ne răspunde de ce Eminescu este actual. Daniela Sitar-Tăut ni-l restituie pe Camil Petrescu. Ovidiu Pecican ne reamintește de epopeea medievală. Constantin Cubleșan scrie despre o recentă carte a lui Vasile Igna. Cartea Deliei Muntean, „Decalogul timpului meu”, este analizată de Virgil Nistru Țigănuș. Profesorul timișorean Alexandru Ruja scrie despre Ioan Alexandru, marcând începutul colocviilor revistei la Mănăstirea Rohia (decembrie 2019). Moment evocat și de profesoara Monica D. Cândea. Proza din revistă aparține Florinei Ilis (Premiul pentru proză al revistei noastre, 2019). Profesoara Mihaela Bude scrie despre poetul Mihai Olos. Semnează poezie Aura Christi, Ioan Gâf-Deac și Liviu Vișan. Rubrica Revista revistelor este asigurată cu tenacitate și pasiune de doamna Raluca Hășmășan, care i-a suscitat interes, pentru dinamica faptului literar, și lui N. Scurtu. Teofil Răchițeanu este tradus în italiană de Livia Mărcan. Nu pot uita savuroasele parodii ale lui Lucian Perța, câteodată mai reușite decât originalul. Călătoria revistei continuă!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.