Stricăciunile la blocurile ANL Fărcașa, remediate

0
40

Administrația locală Fărcașa efectuează în aceste zile o serie de lucrări de întreținere la blocurile ANL din comună.
Asta după ce imobilele au fost folosite peste 10 ani de chiriași: „Primele apartamente construite în comuna Fărcașa, prin ANL, au fost date în folosința locatarilor în anul 2008. În general, locatarii au grijă de locuințele care le-au fost repartizate, însă de-a lungul timpului, din diferite motive, au mai apărut și unele stricăciuni sau defecțiuni. Cu ajutorul unei firme din comună, primăria a luat măsuri pentru remedierea acestora. Astfel, au fost sau vor fi înlocuite și vopsite scândurile putrezite, ori degradate de la ștabloane, plăcile de gresie de pe coridoare ori de la intrare, vor fi curățate și reparate burlanele de scurgere a apei pluviale și se vopsesc toți pereții din cele trei scări, la toate etajele. De asemenea, vor fi înlocuite și țiglele sparte de pe acoperiș”, au explicat reprezentanții Primăriei Fărcașa.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.