Tratamentul medicamentos și limitele lui

0
22

Despre tratamentul medicamentos s-au scris mii de pagini. Și cu siguranță se vor mai scrie. Ne-ar fi azi imposibil să ne imaginăm lumea contemporană fără antibiotice, calmante ale durerii și tulburărilor psihice, fără vaccinuri, compuși antivirali, hormoni, citostatice și multe altele.
De mii de ani se așteaptă de la funcția terapeutică a medicamentului, remedierea și vindecarea tuturor slăbiciunilor și a bolilor umane, pe cât posibil numai prin medicamente. Dar acest fapt nu este întotdeauna posibil. Medicina are azi limitele ei peste care nu se poate trece încă nicăieri în lume.
Industria farmaceutică a făcut progrese uimitoare în producerea unor medicamente extrem de eficace. Dar nu numai din necesitate, ci și din curiozitate.
Dintre numeroasele medicamente introduse în practica medicală, toate și-au confirmat valoarea, însă unele au și efecte nedorite, reacții adverse. Mulți bolnavi răspund diferit la aceeași doză de medicamente. Individualizarea tratamentului medicamentos nu este întotdeauna un gest simplu și lipsit de urmări.
Astfel s-a conturat un nou capitol de patologie umană reprezentând bolile iatrogene (boli produse prin reacția și utilizarea neadecvată a unor medicamente) care au creat noi probleme și preocupări în practica medicală.
La simpla citire a prospectului unui medicament oarecare (gest obligatoriu înainte de a-l folosi) rămâi uimit de multitudinea de reacții adverse pe care acel medicament le poate produce. De obicei, aceste reacții adverse dispar odată cu întreruperea folosirii medicamentului respectiv. Dar nu întotdeauna fără să lase urme asupra corpului omenesc. Fie și tardive. Nu se știe încă mecanismul fiziopatologic prin care apar aceste reacții tardive, de obicei malformații congenitale și nu numai ca urmare a folosirii acestor preparate medicamentoase. Astfel, medicamente ce păreau lipsite de riscuri, odată introduse în practica medicală, pot avea consecințe dramatice.
Ne gândim la efectul medicamentului Thalidomida (și nu numai la acesta), care folosit în timpul evoluției unei sarcini a produs malformații care au speriat societatea omenească.
Tratamentul medicamentos trebuie să-și găsească locul cuvenit în patologia umană. Acest loc nu îl poate găsi decât medicul. Nu este mai puțin adevărat, că atât medicul, cât și bolnavul se găsesc în mijlocul unei explozii a introducerii de noi medicamente în practica medicală, situație în care rătăcirea poate fi frecventă.
Se dorește a mânca fără a se teme de indiges­tie, de obezitate sau de alte suferințe cauzate de supraalimentație; a consuma băuturi alcoolice până la euforie (poate și mai mult), fără să se gândească la consecințe; să-și asigure luciditatea și performanța în muncă sau în sport pe bază de tratamente medicamentoase; să doarmă bine cu sau fără vise, grație medicamentului luat seara; să-și uite grijile zilnice grație tot medicamentelor; să slăbească sau să se îngrașe după capriciile modei și fără să țină un regim alimentar adecvat și cu multă ușurință, iar exemplele în acest sens ar putea continua.
Dar e mult, mult prea mult! Automedicația tinde a deveni un fenomen tot mai răspândit pentru că cei care se autotratează, fără supraveghere medicală, nu își dau seama la ce riscuri se expun.
A trăi sănătos înseamnă deprinderea unui anumit stil de viață, nu numai neapărat cu medicamente.
Dr. Valer Dragoș, medic primar

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.