Fotografia din Grădina Botanică

0
36

Am șansa de a locui în pridvorul unor prietenii fără zgomot, fără declarații spumoase ori pasiuni fără noroc. Noi, prietenii, ne-am așezat pe linia unei vieți în care ne socotim inventatori de timp. Fiecare cu aventura gîndirii lui. Prietenii mei, înainte de a mă privi în suflet, descifrează Maramureșul. Citesc în steaua lui care încă mai păstrează lumina unor vremi frămîntate, dar și învingătoare. Printre cei care și-au muiat condeiul în cerneala cerului din Nord este și prozatorul Cornel Cotuțiu. Nu de puține ori părăsește Becleanul natal, un fel de Macondo asumat, trece dealurile pentru a se oglindi în misterul acestui ținut. Cu forța lui epică, fiind un prozator și un eseist remarcabil, cu trăsături personale evidente, și-a marcat teritoriul scrisului său precum Arhimede cercurile pe nisip. Nu le atingeți!, decretează autorul nostru cînd furtunos, cînd calm. Ne știm de o jumătate de veac. Mărturie stă o fotografie, realizată în 1970, în Grădina Botanică din orașul de pe Someș. Eram trei aspiranți la tronul cuvintelor, surprinși de aparatul de fotografiat, într-un cadru luxuriant în care veghea Observatorul astronomic. Era Cornel Cotuțiu, Echim Vancea și cel care scrie aceste rînduri. Atunci, cred, am văzut fiecare cîte o stea în care locuia un călugăr care avea știința scrisului. Fiecare pe drumul nostru. Cornel Cotuțiu și-a zidit o cetate epică cu ziduri înalte, care se vede din depărtare.
A scris proză pe vremuri înguste, prin luminișuri de munte unde trăiește un șarpe albastru. N. Steinhardt îi dorea lui Cornel Cotuțiu să apuce vremuri cînd să scrie „fără cătușe și fără căluș”. Este un virtuoz al tabletei. Cum mai spuneam, Cornel Cotuțiu poartă la el un microscop la care privește lumi pe care noi nu le vedem. Din Canada pînă în Basarabia. Este un fin observator al lumii românești în care ne ducem viața, în special al Transilvaniei. În unii politicieni vede negustori de haine vechi, unii joacă roluri de majordomi ai democrației de palat și se opresc la conjugarea unor verbe începătoare. Descifrează în frazele lumii complementul circumstanțial de caracter. Este o bucurie, un răsfăț să-l citești pe Cornel Cotuțiu, și în suflet, dar și în cărți. Nu uit cum a descoperit-o pe eleva Iza din Baia Mare care-l preferă pe domnul Caragiale. Idolul discret, dar de netăgăduit, al lui Cornel. Știe că arderea noastră patriotică este cerută la istorie. Astăzi Biblioteca Județeană „George Coșbuc” din Bistrița îl pune în chenarul unui colocviu la cei 75 de ani de viață ai domnului Cornel Cotuțiu. Vor fi prezenți și scriitorii din Maramureș. Esențială mi se pare privirea Melaniei Cuc asupra scrisului lui Cornel Cotuțiu. „Proaspăt, cursiv, ironic și vindecător de prostie, Cornel Cotuțiu comemorează scene din cotidianul cu muchii colțuroase, șlefuiește textul doar atît cît este necesar pentru a nu obosi cititorul cu detalii care ar putea distrage atenția de la ce este cu adevărat important”. Eu măsor vremea noastră prietenească începînd de la fotografia din Grădina Botanică. Mai ales că și-a închiriat o bucată de cer la Desești. Cerul din dreptul bisericii.
Așa mi-a fost dat să plec în lume ca un om care prețuiește Maramureșul. Eu îi sînt recunoscător. Dar nu numai eu.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.