Din Dobric, Livia Carolina Perța – o voce care se afirmă

0
640

Născută într-un spațiu mioritic, chiar sub Masivul „Șatra lui Pintea”, Livia Carolina Perța, în vârstă de 21 de ani, a obținut 16 premii naționale și internaționale cu muzica ușoară. A absolvit Liceul Teoretic „Petru Rareș” din Târgu Lăpuș, iar în prezent este studentă, în anul III, la Facultatea de Litere a Universității Baia Mare, specializarea pedagogia învățământului primar și preșcolar și urmează în paralel cursuri de asistent medical generalist.
De mică, Livia a îndrăgit muzica ușoară, dar are și alte pasiuni precum: poezia, muzica, teatrul, fotografia, dansul și călătoriile și confirmă că este o fire sinceră, empatică și deschisă și are speranțe legate de carieră, afirmarea sa pe plan muzical. Spune că, drumul în muzică nu-i ușor, dar iubește și-i place enorm să cânte și-n acest context au survenit și rezultatele de excepție.
PREMIUL I la Festivalul Național de Interpretare Vocală “Kharisma” de la Oradea, cu melodia “Un actor grăbit”, Premiul II la Festivalul Internațional de interpretare vocală “Muzica pentru toți” din Baia Mare și la Festival Național de interpretare vocală ,,Vreau să arăt că pot”. Tot Premiul II i-a revenit Liviei la Festivalul de muzică ușoară “Lira” din Tăuții Măgherăuș, la Concursul “Eurovocea Maramureșului” și la Festivalul Național “Vocea Cetății” din Sighișoara.
Anul 2019 a fost unul darnic în care solista și-a lansat primele ei piese: Numai noi, Bade, bade, Ascultă-mi inima alături de mai multe coveruri. Livia a participat la concursul internațional ,,Voci de îngeri” unde s-a clasat pe locul III, și a participat pentru prima dată la concursul francofon ,,Chants sons sur scene” (Festival International de Chanson Francophone), unde a reușit să intre în finală.
Livia are participări frecvente la posturi TV.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.