Minaur a încheiat stagiul din Ungaria cu victorie

0
94

Stagiul secției de fotbal a CS Minaur din Ungaria s-a încheiat miercuri, când băimărenii au disputat ultimul amical din cantonamentul derulat în perioada 10-19 februarie. Galben-albaștrii au jucat cu Debrecen II, pe terenul 12 al Academiei formației maghiare, partidă câștigată de gruparea antrenată de Dorin Toma cu scorul de 4-1 (1-1). Gazdele au deschis scorul în prima repriză prin Burai, dar până la pauză băimărenii au egalat prin Cristi Bud. În repriza secundă, Minaur a evoluat cu o și mai mare dezinvoltură, a deți­nut controlul absolut și a mai înscris încă de trei ori, Paul Batin, Cătălin Tutuța și Brian Lemac aducând o victorie concludentă.
CS Minaur Baia Mare: Dombradi – Duruș, Prunescu, D. Simion, R. Lupu, Tutuța, Coroian, Zasavițchi, Hăjmășan, Batin, Cr. Bud. Au mai jucat: Iuhasz – Lihet, Cordoș, Groza, Piper, Giurgiu, Szekely, A. Șter, Lemac. Antrenori: Dorin Toma, Paul Ungureanu și Marius Marian.
Dorin Toma: „Sunt mulțumit de acest stagiu centralizat și de modul în care au răspuns jucătorii la solicitări. A fost un stagiu obositor, mai ales că s-a jucat până acum pe terenuri sintetice, doar ultima partidă, cu cei de la Debrecen fiind pe iarbă, în complexul lor”.
CS Minaur are programat următorul joc de verificare sâmbătă, 22 februarie, în compania colegei de serie SCM Zalău, partidă care va debuta la ora 11.00, cel mai probabil pe terenul din Ferneziu.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.