Deplasările elevilor şi cadrelor didactice în Italia, amânate!

0
21

Deplasările în Italia ale elevilor şi cadrelor didactice din unităţile de învăţământ din judeţul Maramureş implicate în proiecte educaționale și activități nonformale au fost amânate pe o perioadă de 30 de zile, anunţă Biroul de Presă al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Maramureş.
De asemenea, în orele de dirigenţie, sunt diseminate măsurile de protecţie şi igienă ce se impun pentru a preveni situaţiile de îmbolnăvire. „Cadrele didactice și elevii care revin din Italia, Provincia Lombardia, Regiunea Veneto, localități din Lombardia și Veneto: Vo Euganeo, Codogno, Castiglione d’Adda, Casarpusterlengo, Fombio, Maleo, Somaglia, Bertonico, Terranova dei Passerini, Castelgerundo, San Fiorano, localitate din Regiunea Piemonte: Cumiana, vor rămâne izolați la domiciliu pentru o perioadă de minimum 14 zile. Persoanele revenite în țară vor informa telefonic, la numărul 0262-275.471, Direcția de Sănătate Publică Maramureș, în vederea luării în evidență și medicul de familie, în vederea acordării concediului medical pe durata izolării, fiecare caz fiind evaluat și monitorizat de personal medical. Directorii unităților de învățământ vor anunța Inspectoratul Școlar Județean Maramureș”, punctează Biroul de Presă al ISJ Maramureş.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.