Poveste cu Beethoven

0
39

Elev fiind, al Liceului Pedagogic din Sighetul Marmației, aveam ore de muzică universală. Studiam după un manual, pe coperta căruia era portretul lui Ludwig van Beethoven. Dacă muzica vocală era de multe ori cu cântec, muzica universală mă captiva, deoarece era un șir de povești despre mari compozitori, români și străini, dar și despre nașterea și viața unor capodopere. Profesorul nostru, Alexandru Stuparu, avea o manieră personală de a ne apropia de miracolul muzicii. Venea la ore cu discuri și cu un patefon. Făceam, în clasă, audiții din opere celebre. Înainte de ascultarea unei simfonii, profesorul ne spunea o poveste captivantă, lămuritoare despre autor și operă. Așa mi-a rămas vie o poveste cu Beethoven, cu înțelesuri care nu se perimează. Reconstitui prelegerea profesorului meu.
Cică, în vara anului 1802, doctorul l-a trimis pe Beethoven la odihnă, într-un sat din apropierea Vienei, oraș în care compozitorul locuia. Acesta aflase că îl paște surzenia, așa că mintea lui avea nevoie de liniște. Cum îi era obiceiul, în plimbările lui nu se despărțea de un caiet și un creion. Pe acele drumuri de țară, s-a jucat cu notele muzicale, care aveau să se constituie în Simfonia a-III-a, din cele nouă pe care le-a compus. Muzicianul nu era străin de lumea în care trăia, unde tonul european fusese dat de Revoluția Franceză, începută în 1789. Principiile noi, legate de libertate, egalitate și fraternitate, s-au răsfrânt asupra convingerilor sale politice, alături de admirația pentru Napoleon Bonaparte, pentru care avea o stimă deosebită și pe care îl asocia cu un fel de consul al Romei antice.
Așa că, în liniștea satului unde se odihnea, în timp ce lucra la celebra Simfonie, s-a gândit să i-o dedice învingătorului de la Marengo. Pe la începutul anului 1804, când simfonia a fost terminată, a scris pe coperta manuscrisului: „Sinfonia intitolata Bonaparte.” Nici nu apucase Beethoven să-și facă publică dedicația, că Napoleon se încoronase împărat al Franței. Astfel, principiile Revoluției Franceze, l-a care aderase compozitorul, erau încălcate. Ceea ce pentru Beethoven era de neacceptat. Cu un scris furios a apăsat pe numele împăratului de pe manuscris, anulând dedicația. Noua mărire a lui Napoleon nu corespundea cu viziunea lui Beethoven despre putere. Despre conducătorul unui stat proaspăt ieșit dintr-o Revoluție. Care proclamase libertatea și egalitatea.
Amintindu-mi de lecția profesorului meu de muzică universală, mi-am reîmprospătat povestea. Și am aflat că muzicianul totuși a rămas în relații destul de bune cu familia imperială. Asta nu l-a împiedicat să-i reproșeze lui Napoleon, cu un prilej, că s-a proclamat împărat. Un document de epocă menționează atmosfera din 2 decembrie 1804, din Catedrala Notre Dame, când în prezența corpului diplomatic, a curții, a adunărilor și a reprezentanților orașelor s-a desfășurat fastuoasa ceremonie. „Toate privirile se îndreptară spre perna de catifea purpurie. Napoleon întinse mâna, apucă coroana de aur, care scânteia, întoarse cu dezinvoltură spatele Papei, privi mulțimea care își ținea respirația, și își puse liniștit coroana pe cap”, consemnează hrisovul.
Până la urmă, Beethoven i-a dedicat opera unui prinț, susținător al lui, care i-a plătit și patru sute de ducați. În 1806, Simfonia a-III-a a fost numită Simfonia Eroica. Gestul compozitorului față de autoîncoronarea lui Napoleon ne poate da o pildă de felul în care trebuie să ne raportăm la puterea excesivă. De luat aminte! Nu uităm că știutul fragment „Odă bucuriei” din Simfonia a IX-a a lui Beethoven este actualul imn al Uniunii Europene.
Am scris această poveste, fiindcă ne aflăm în Anul Beethoven, când se împlinesc 250 de la nașterea compozitorului. Mă gândesc și la colegii mei de liceu, care au devenit învățători la sate și orașe, dar aveau pe bancă manualul de muzică univesală.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.