Acţiuni în domeniul exploatării resurselor minerale

0
35

Săptămâna trecută, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au organizat o acţiune pe linia prevenirii descoperirii şi combaterii faptelor ilicite care se comit pe domeniul exploatării resurselor minerale, dar şi în domeniul comerțului cu produse agroalimentare.
Au fost verificate 27 de societăţi comerciale şi 11 persoane fizice, din Baia Mare şi Cicârlău. În urma activităţilor a fost constatată o infracţiune privind exploatarea de agregate minerale fără a se deţine autorizaţie sau licenţă de exploatare emisă de Agenţia Naţională de Resurse Minerale, în valoare de aproximativ 14.000 lei. Totodată, au fost aplicate 6 amenzi în valoare totală de 75.000 lei.
În continuare, sub coordonarea procurorului de caz, urmează să se efectueze acte de urmărire penală în vederea administrării probatoriului şi tragerii la răspundere a persoanelor implicate în săvârşirea infracţiunii constatate.


Doi tineri au sustras 100 de lei

Poliţiştii din Borşa au acţionat cu operativitate duminică-noaptea, după ce au fost sesizaţi cu privire la comiterea unui furt.
Persoana vătămată, un tânăr, din oraş, le-a precizat poliţiştilor că două persoane i-au smuls din mână 100 de lei, în timp ce se afla pe strada 22 Decembrie.
Verificările poliţiştilor au dus la identificarea a doi tineri, din Borşa, bănuiţi de comiterea furtului, iar banii au fost recuperaţi şi predaţi părţii vătămate.
Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, urmând a fi dispuse măsuri legale.


22 de şoferi au devenit… pietoni!

La început de primăvară poliţiştii Serviciului Rutier împreună cu cei din Şomcuta Mare au reluat acţiunile pentru prevenirea accidentelor de circulaţie produse pe fondul vitezei excesive. De această dată, acţiunea a fost organizată în colaborare cu poliţiştii Serviciului Rutier Sălaj, în sistem cascadă.
Aparatura radar din dotare a surprins 98 de autovehicule, ai căror conducători auto au condus cu viteză peste limitele legale. Alte 14 sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru depăşiri neregulamentare, neutilizarea centurii de siguranţă sau utilizarea telefonului mobil.
De asemenea, poliţiştii au dispus reţinerea a 22 de permise de conducere, 20 pentru viteză excesivă şi două pentru depăşire neregulamentară. Valoarea amenzilor aplicate a depăşit suma de 83.000 lei.


Opt şoferi conduceau în stare avansată de ebrietate

Cele mai mari concentraţii de alcool, în cazul persoanelor care conduceau autovehicule, au fost constatate, în acest week-end, de poliţiştii care au acţionat pe raza localităţilor Recea şi Mara.
• Duminică, în jurul orei 10.40, poliţiştii au oprit un autoturism, condus prin Recea, şi la volan au identificat un bărbat, în vârstă de 52 de ani, care avea o concentraţie de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat.
• În noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 00.25, poliţiştii din Ocna Şugatag au efectuat semnalele regulamentare de oprire a unui autoturism care circula prin localitatea Mara. Conducătorul auto și-a continuat deplasarea până în curtea unui imobil, unde a fost identificat şi testat cu aparatul etilotest: tânăr, de 33 de ani, cu o alcoolemie de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat.
• Alţi şoferi care au condus cu o concentraţie de peste 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat au fost depistaţi în Baia Sprie, Şomcuta Mare, Groși şi Leordina.
• În Baia Mare, un bărbat, care conducea fără permis şi în stare de ebrietate, a produs un accident pe strada Valea Borcutului.
Poliţiştii au stabilit că băimăreanul, care ar fi pierdut controlul direcţiei de mers într-o curbă, a părăsit partea carosabilă şi a ajuns în gardul unui imobil. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentraţie de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar verificările poliţiştilor au relevat că acesta nu deţine permis de conducere.
În toate cazurile au fost întocmite dosare penale şi se continuă cercetările.
Fără permis şi cu altă… identitate
Duminică, după-amiază, poliţiştii au oprit pentru verificări un autoturism condus pe ruta Să­liștea de Sus – Săcel.
Persoana de la volan le-a prezentat poliţiştilor certificatul de înmatriculare și asigurarea autoturismului condus, declarând că documentele personale nu le are asupra sa. Totodată, acesta le-a precizat poliţiştilor cum se numeşte, precum şi data naşterii.
Întrucât au avut suspiciuni cu privire la informaţiile care le-au fost transmise, poliţiştii au efectuat verificări, stabilind că bărbatul a încercat de fapt să-i inducă în eroare cu privire la identitatea sa. Astfel s-a stabilit că, de fapt, are 34 de ani, este domiciliat în comuna Strâmtura şi nu deţine permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.


Un tânăr a produs un accident şi a părăsit locul faptei

Sâmbătă seara, la ora 23:30, poliţiştii din Târgu Lăpuş au intervenit la un accident de circulaţie produs pe raza localităţii Strâmbu Băiuţ.
O persoană care a condus un autoturism, a pierdut controlul direcţiei de mers, a pătruns pe contrasens, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu gardul unui imobil.
După producerea accidentului, persoana care se afla la volan a luat de pe autoturism plăcuţele cu numărul de înmatriculare şi a părăsit locul faptei fără anunţarea poliţiei.
La aproximativ două ore, poliţiştii au identificat un tânăr, de 28 de ani, din comuna Cerneşti, bănuit de comiterea faptei. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,23 mg/l alcool pur în aerul expirat apoi i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
A fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările, urmând a fi dispuse măsuri legale.
Șoferii care aruncă țigări pe stradă riscă amenzi!
Șoferii prinși de polițiștii rutieri în timp ce aruncă țigări sau chiștoace pe stradă riscă amenzi, la fel ca și cei care înjură sau cei care nu au anvelope de iarnă pe drumurile acoperite cu zăpadă.
Concret, pedeapsa este cuprinsă în clasa a IV-a de sancțiuni, respectiv între 9 și 20 puncte-amendă, respectiv între 1.305 și 2.900 lei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.