În Fărcașa • Microcentrale de apartament, montate în blocurile ANL

0
66

Căldura și apa caldă pentru cei care locuiesc în blocurile ANL din Fărcașa sunt asigurate cu ajutorul unei centrale comune de bloc. Majoritatea locatarilor consideră însă acest lucru un dezavantaj în ceea ce privește consumul și costurile și cred că microcentralele individuale le-ar asigura o mult mai mare independență, reducându-le costurile.

Acesta este și motivul pentru care primarul comunei Fărcașa, Ioan Stegeran, a făcut numeroase demersuri la București, pentru a veni în întâmpinarea dorinței locatarilor. Zilele trecute, aceste demersuri s-au finalizat prin semnarea contractelor de achiziție a microcentralelor de apartament, între locatari – în calitate de beneficiari, și reprezentanții Eon – Centrul Relații clienți Baia Mare – în calitate de furnizor de servicii. La întâlnire au fost prezenți locatarii, reprezentanți ai Primăriei Fărcașa și cei ai furnizorului. De asemenea a participat și reprezentantul firmei care va efectua instalațiile propriu-zise. Ca urmare, fiecare apartament va fi dotat cu o microcentrală termică (în condensare), ce dispune de controlul automat al arderii, de un nou sistem pneumatic pentru amestecul gaz-aer și de o pompă cu eficiență ridicată, cu un consum redus de energie. Acestea sunt eficiente, compacte și durabile. Locatarii vor beneficia și de proiect, instalarea și punerea în funcțiune a noii centrale, garanție extinsă, plus ISCIR-izare verificări și revizii tehnice periodice obligatorii, pe toată durata contractului. Împreună cu Eon, primăria va asigura reabilitarea instalațiilor de gaz și termice astfel încât locatarii blocurilor să se bucure de condiții optime de locuire. Primarul comunei, Ioan Stegeran, a menționat că pe lângă lucrările de renovare care s-au executat, ori sunt în curs de execuție, urmează și schimbarea acoperișului la blocuri. Mai mult, la solicitarea locatarilor se va amenaja și un spațiu acoperit pentru parcarea bicicletelor. De acest parteneriat vor beneficia doar locatarii celor 36 de apartamente din blocurile vechi. Se are însă în vedere ca, pe viitor, dacă și locatarii vor dori, să se monteze centrale individuale și în blocurile din vecinătatea supermarketului.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.