402 persoane sunt izolate la domiciliu în Maramureş

0
240

Grupul de Comunicare Strategică din cadrul Guvernului informează că, joi, 5 martie, la nivel național erau în carantină instituționalizată 38 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID-19 (coronavirus). Alte 11.311 persoane erau în izolare la domiciliu și sub monitorizare medicală.
Pe teritoriul României au fost confirmate 6 cazuri de infectare cu virusul COVID-19 (coronavirus). Un pacient, primul depistat pe teritoriul țării noastre ca fiind pozitiv, este considerat vindecat după ce două teste au ieșit negative la un interval de 24 de ore unul de celălalt. Bărbatul a fost externat.
Ceilalți 5 pacienți sunt internați la Cluj-Napoca, Timișoara și Iași, starea acestora de sănătate fiind în acest moment bună.
România se numără printre statele cel mai pu­țin afectate de acest virus.
Până în data de 4 martie, au fost raportate 3.351 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.
Joi, 5 martie, în Judeţul Maramureş erau în izolare la domiciliu 402 de cetăţeni, statistică care include şi membrii familiei, şi nicio persoană în carantină.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.