Expoziția de icoană veche „Chipuri din veac în veci”

0
16

Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului organizează, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, prin Sectorul Patrimoniu sacru și pictură bisericească, consilier eparhial Pr. Virgil Jicărean, în Muzeul Centrului Eparhial, de la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, în sala „Sfinții Martiri Brâncoveni”, expoziția de icoană veche „Chipuri din veac în veci”, ediția a IV-a.
Expoziția este dedicată Anului Omagial al pastorației părinților și copiilor. Vernisajul va avea loc vineri, 6 martie 2020, ora 12,00, în sala muzeului.
În afiș: Icoana „Familia creștină sub ocrotirea Maicii Domnului”, pictată cu ocazia „Anului Omagial al pastorației părinților și copiilor”, cum a fost declarat anul 2020 în Patriarhia Română. Icoana se află spre închinare la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare încă din prima zi a acestui an.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.