Se simte miros de cupe! • CS Minaur Baia Mare – CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud 30-27 (15-14)

0
59

Sezonul de excepție al fetelor de la CS Minaur Baia Mare continuă și după duelul cu CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, miercuri seara formația lui Costică Buceschi dispunând, pe teren propriu, cu scorul de 30-27 (15-14), meci derulat în cadrul etapei 19 a Ligii Florilor MOL.
Lisewska și compania au făcut un joc perfect din toate punctele de vedere și visul ocupării unui loc de cupă europeană este un obiectiv cât se poate de realist, în acest moment băimărencele aflându-se pe podium. Minaur a demonstrat că rezultatele din acest an nu sunt deloc întâmplătoare, iar actuala poziție este conformă cu cele arătate în teren în etapele scurse din actualul retur de campionat. De partea cealaltă, Bistrița și-a jucat una dintre ultimele șanse pentru cupe în meciul cu noi, totodată fetele lui Horațiu Pașca acuzând și o stare evidentă de oboseală în urma parcursului din Cupa EHF. Însă acest aspect nu are prea mare relevanță, important e că punctele au rămas în vistieria Minaurului, echipa noastră fiind angrenată și în sferturile Cupei României.
Minaur a tratat serios meciul cu miză de cupe încă din debut și s-a desprins la patru lungimi după numai 8 minute – 5-1. Horațiu Pașca le-a aruncat imediat în luptă pe Ardean Elisei și Pristăvița, iar aceste modificări au dat roade, Gloria relansând disputa, 10-10 (20). Pentru puțin, băimărencele preluând din nou inițiativa pe tabelă, 15-13 (29). Oaspetele au avut ultimul cuvânt și au intrat la odihnă cu un handicap de numai un gol, 15-14. Echilibrul a persistat și în debutul părții a doua, 17-17 (34), însă în decurs de numai trei minute elevele lui Costică Buceschi s-au distanțat la patru goluri – 21-17 (37). Distanța crește și mai clar, Măzăreanu și defensiva aducându-și un rol substanțial, Minaur punând un ecart de șase lungimi – 25-19 (44), și chiar șapte goluri avans – 28-21 (49). Se dau minute și celorlalte jucătoare din tabăra noastră, Bistrița mai reduce din diferență până la final, dar fără a periclita ecuația celor trei puncte. CS Minaur se impune cu 30-27, într-un meci în care Sylvia Lisewska a fost principalul om de gol al băimărencelor, interul stânga marcând de 13 ori. • Sala Sporturilor „Lascăr Pană”. Spectatori, aproximativ 1.300. • Arbitri: Mihai Pîrvu (București) / Mihai Potîrniche (Buzău). Observator FRH: Doru Manea (București). • Aruncări de la 7 m: 10-3 (transformate: 9-1; au ratat: Lisewska, respectiv Ilyina și Ardean Elisei). Minute de eliminare: 4-8.
• CS Minaur Baia Mare: Măzăreanu (11 intervenții, a apărat și un 7 m), Enache – Lisewska 13 (9 din 7 m), Burlachenko 5, Seraficeanu 5, Rysankova 3, A. Popa 2, Hotea 1, Bondar 1, Tămaș, Argyelan, Szolosi, Polocoșer, Cîrstea, Shteriova, Conache. Antrenori: Costică Buceschi, Magda Kovacs, Claudia Cetățeanu.
• CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud: Zoqbi de Paula (4 intervenții), Nenezic, Inculeț (5 intervenții) – Dincă 7 (1 din 7 m), Ardean Elisei 6, Ilyna 4, Moroianu 3, Pristăvița 3, Rațiu 2, Tetean 1, Vasileuskaya 1, Costa, Bloj, Paraschiv, Zegrean, Țanc. Antrenor: Horațiu Pașca.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.