Acțiune de informare

0
23

Prevenirea furturilor în Ariniș

Polițiștii din Ariniș au derulat, la două societăți comerciale din comună, activități menite să prevină comiterea infracțiunilor de furt.
Pentru a preîntâmpina comiterea infracțiunilor de furt din buzunare, genți, dulapuri personale, sau în dauna angajatorului, agent de poliție Daliana HOROTAN a discutat cu cei aproape 100 de angajați ai celor două societăți, pentru a le face cunoscute prevederile legale, precum și sancțiunile prevăzute de legiuitor față de cei implicați în astfel de infracțiuni.
Polițiștii s-au adresat și potențialelor victime, transmițându-le unele sfaturi pentru a evita victimizarea lor. Cei prezenți au fost sfătuiți să nu aducă la serviciu bunuri de valoare, sume mari de bani sau alte obiecte ce ar putea prezenta interes pentru infractori.

Prevenirea violenței de gen

În perioada 24 februarie – 8 martie, polițiștii de prevenire au derulat un proiect de prevenire a violenței de gen, la Colegiul de Arte din Baia Mare, sub sloganul „Te îndemn să mă iubești”.
Sub influența acestei perioade, în care în comunitate se celebrează iubirea și eternul feminin, polițiștii au considerat că e un moment oportun pentru a aborda cu elevii de liceu teme precum stereotipurile de gen, egalitatea de șanse și cauzele unor forme de violență, precum violența psihologică respectiv hărțuirea stradală, violența fizică, agresiunea sexuală dar și violența în familie.
În cadrul celor 10 activități, polițiștii au pus în discuție asumpțiile stereotipale privind rolurile fetelor și băieților în societate și au analizat comportamentele și practicile care împiedică egalitatea. Sub forma unor exerciții individuale sau de grup, s-a vorbit despre atitudini și tipare comportamentale influențate de gen, pentru a descoperi modul în care fetele și băieții se percep pe sine, dar și pe ceilalți, astfel încât elevii să conștientizeze modul în care stereotipurile de gen le influențează percepțiile, atitudinile, convingerile și comportamentele personale.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.