Iurii Pavliș, un maestru al eufoniei

1
95

S-a stins din viață poetul, dascălul, omul care umbla prin lume cu un felinar de grâu aprins, care a luminat două culturi, cea română și cea ucraineană. S-a întâmplat ca în destinul nostru să avem cărări apropiate. Am absolvit, amândoi, Liceul Pedagogic din Sighetul Marmației. El, secția ucraineană, eu, cea română. El a avut materie de studiu, la muzică instrumentală, mandolina, eu, vioara. Amândoi am publicat primele poezii la gazeta de perete a școlii sighetene. La distanță de puțin peste un deceniu. Așa că nu aveam cum să ne știm de pe coridoare. El venit dintr-un sat din Caraș-Severin, Copăcele, într-o comună din Maramureș, Poienile de sub Munte. A făcut primele clase în limba română, apoi a trecut la clasa de limba ucraineană. S-a întâmplat să avem un profesor comun la fizică și matematică, pe Vasile Bucicovski.
A predat la școlile din Repedea, Ruscova și așezarea natală. A fost învățător, director de școală, director de cămin cultural, dirijor de coruri dar, indiscutabil, un valoros poet. Sigur ne-a descoperit iubirea de literatură. Pe atunci, prin tinerețea noastră, frecventam cenaclurile literare din Vișeu de Sus, Sighetul Marmației, mai târziu din Baia Mare. Îi prețuia deopotrivă pe Ta­ras Sevcenko și pe Mihai Eminescu. Stau la adăpostul aceleeași sintagme de poet național. Mă leagă de scriitorii ucraineni o curiozitate timpurie, care s-a prefăcut în prețuire. De la Myhailo Nebeleac, la Paul Romaniuc, de la Mycola Corsiuc, la Stepan Tkaciuc, ori Mihai Hafia Traista. Apele și nopțile albe ale creației au avut o mare însemnătate pentru legăturile noastre nevăzute. Parcă eram înlăuntrul blând și primitor într-o biserică cu iconostasul picurat de icoane, luminați de o frescă arhaică, rostind în ima­gini textele sacre.
Am avut parte și de prețuire din partea lor, a poeților de limbă ucraineană. Stepan Tkaciuc mi-a tradus o consistentă carte de versuri în limba ucraineană, la Editura Mustang. Prezentată publicului cititor din Ujgorod și Lviv. Pentru a demonstra eufonia limbii ucrainene, Iurii Pavliș îmi citea din cărțile lui, dar și din traducerea mea. Era preocupat de măiestria lirică. Se oglindea în teoria literară pentru a-și explica misterul creației. Într-un interviu acordat confratelui Marian Ilea, poetul Iurii Pavliș se descoperă: „Lucrez în picior metric din trei silabe: amfibrahul, anapestul și dactilul. Sunt unic în felul acesta în poezie.”
Cu adevărat, regretatul nostru prieten lasă o operă cu fibră personală. Am avut tot timpul sentimentul că în Poienile de sub Munte, unde viețuia, trebuia o statornicie a verbului, cineva trebuia să ctitorească liric acest loc în Nord, amenințat de lumina Cuvântului. Fire generoasă, atent cultivată, cu vocația prieteniei, Iurii Pavliș avea un sentiment tonic pentru două limbi poetice, ilustrând omul locului legat de propria lui istorie. Cum spuneam, poetul Pavliș, era preocupat de legătura dintre text și lustruirea lui fonetică. De misterul armonios al sunetelor, de eufonia lor. Ascultați: „Mă caută fiorul/ Adâncul vocii sfânt/ Pe unde pun piciorul/ Se poate că-i mormânt.”
Omul Pavliș era un risipitor de sentimente. Ilustra cu prisosință crezul lui Tkaciuc: „Literatura ucraineană din România este un altoi al marii literaturi române, pe trunchiul marii literaturi ucrainene.” A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj – Reprezentanța Maramureș. A fost deținătorul mai multor premii importante, inclusiv al Uniunii Scriitorilor. S-a stins din viață la 81 de ani. „O, vântule, să nu grăbești/ Sosirea ploii și ninsorii/ Vezi toamna șade la povești/ Deși demult s-au dus cocorii.” Spunem cu reverență: Sanctus in memoriam, un Gospodi Pomilui și Dumnezeu să-l ierte, și să-l așeze, în Biblioteca Poeziei din Cer.

1 COMENTARIU

  1. Într-un an, probabil 1986, împreună cu Ion Burnar ,Claudian Cosoi am vizionat un meci de fotbal la televizorul lui Valeriu Sabău acasă, în Baia Mare.L-am luat în maşina mea şi pe poetul Pavliş , veneam din Centrul Vechi…Pe o margine a revistei Tribuna mi-a scris : Țara-i färă de hotare/ Pumnul färă căpătâi. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică! Ştefan JURCĂ

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.