Bărbat cercetat pentru violenţă în familie

0
26

Duminică noaptea, la ora 00.45, patrula de siguranţă publică din Bogdan Vodă a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la faptul că două femei au fost agresate la domiciliul lor din Strâmtura.
Din verificări la faţa locului, poliţiştii au constatat că, pe fondul consumului de alcool şi a unor discuții contradictorii, un bărbat, de 32 de ani, şi-a agresat fizic sora şi mama.
Cu toate că, în urma completării formularului de evaluare a riscului nu s-a impus emiterea unui ordin de protecţie provizoriu, din cauză că bărbatul se manifesta violent şi prezenta tulburări de comportament, a fost transportat cu ambulanţa şi internat la Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei – Secţia Psihiatrie, în vederea efectuării unei expertize medicale.
În cauză se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie.


Depistat la scurt timp după furtul unei biciclete

Duminică, 15 martie, la ora 10.20, poliţiştii din Seini au fost sesizaţi de către un bărbat din oraş, cu privire la comiterea unui furt.
Bărbatul a declarat că, în timp ce se afla în incinta unei loterii, şi-a lăsat afară bicicleta neasigurată, iar la ieşire, după cca. 10 minute, nu a mai găsit-o.
Poliţiştii au demarat cercetările şi, în urma activităților desfășurate, la scurt timp au identificat bicicleta în curtea unui local public din oraş.
A fost identificată şi persoana bănuită de comiterea furtului. Este vorba de un bărbat, de 49 de ani, din Seini, faţă de care continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.
Prejudiciul a fost recuperat şi restituit părţii vătămate.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.