„Jurnal sindical” și în perioadă de criză

0
91

Un nou număr din „Jurnalul sindical”, buletin informativ al Sindicatului Liber din Învățământ Maramureș (SLI MM), a apărut în această lună.
În contextul pandemiei de coronavirus ce a afectat și sistemul de învățământ din Românie, „Jurnalul” este deschis de mesajul lui Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) care transmite angajaților din preuniversitar faptul că „putem ajuta la prevenirea îmbolnăvirilor și a răspândirii COVID-19”. De asemenea, prima pagină a buletinului reamintește că, în această perioadă de criză, cadrele didactice predau online. Din sumarul „Jurnalului”: mesajul prefectului Silviu Ungur pentru maramureșeni, „Instituțiile introduc munca la domiciliu sau în regim de telemuncă” (Ioana Simina Prodan, consilier juridic SLI MM), măsuri generale valabile pe teritoriul României pentru prevenirea răspândirii noului tip de coronavirus, precizări MEC privind perioada suspendării cursurilor și acordarea drepturilor salariale. Totodată, buletinul informativ reia apelul SLI MM la solidaritate, la respectarea regulilor anunțate de autorități și informare corectă (prof. Ioana Petreuș, președintele SLI MM). În final, „Jurnalul” expune și 10 reguli care trebuie urmate cu strictețe în această perioadă. În actuala situație, membrii SLI MM primesc „Jurnalul sindical” doar în format electronic, pe email. De asemenea, buletinul poate fi lecturat și pe site-ul slimm.ro.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.