Paul Goma, răpus de virus

0
86

Scriitorul român Paul Goma s-a stins din viață, la Paris, la vârsta de 84 de ani, răpus de coronavirus. Rămâne figura emblematică a dizidenței noastre, încăpățânat, nesupus, orgolios, cu principii ferme. Cu asemenea însușiri a fost incomod pentru regimul comunist, dar și pentru mulți confrați. S-a născut în comuna Mana, județul Orhei, Basarabia, din România Regală. În 1944, familia se refugiază în Transilvania, pe atunci pământurile dintre Prut și Nistru erau ocupate de sovietici. Părinții fiind învățători, au profesat meseria în Sibiu și Făgăraș. În aceste localități, fiul lor, Paul, a fost la școală. Urmează cursurile Institutului de literatură din București. Din anul 1952, intră în vizorul Securității, pentru că vorbise în clasă despre rezistența românească anticomunistă din Munții Făgărașului.
La izbucnirea revoluției din Ungaria, în 1956, la 21 de ani, este arestat, fiind acuzat de o tentativă de solidarizare cu evenimentele radicale din țara vecină. Este condamnat la doi ani de închisoare pentru delictul de agitație publică. Este deținut la Malmaison, Jilava și Gherla, experiență despre care va scrie în romanele de mai târziu. Eliberat din închisoare, este trimis sub escortă, pentru 36 de luni, cu domiciliu obligatoriu în satul Lătești din Bărăgan. În 1968 are loc invadarea Cehoslovaciei, de către trupe ale Tratatului de la Varșovia, conduse de la Kremlin, la care România nu a luat parte. Paul Goma dorește să intre în proiectele brigăzilor patriotice de apărare a României de o posibilă invazie sovietică.
Acceptă să intre în rândurile partidului comunist alături de Alexandru Ivasiuc, Adrian Păunescu, Aurel Dragoș Munteanu, Paul Schuster. Debutează în anul 1968 cu volumul „Camera de alături,” singura carte pe care a reușit să o publice în România. În 1971, romanul „Ostinato” este interzis de cenzură în limba română, la București. Ostinato este tehnica prin care se revine, la anumite intervale, la același motiv melodic. Titlul cărții lui Paul Goma este tocmai obsedanta idee de libertate într-o perioadă în care puteai să o pierzi, fără să știi măcar ce rău ai făcut. Scandalul a răbufnit când cartea a fost tradusă în Germania, Franța, Olanda. Dar mai ales când a fost prezentată la Târgul de Carte de la Frankfurt pe Maine, cu banderola: roman interzis în România!
Aderă la Charta 77, a cehilor, slovacilor, maghiarilor și bulgarilor. Este căutat de cetățeni de diferite profesii, mai puțin de scriitori. Așa se naște Mișcarea Goma. Care formulează o scrisoare adresată conducerii de partid, protestând împotriva încălcării drepturilor omului. Ultimul articol publicat în țară de Paul Goma s-a referit la cutremurul din 1977. A apărut în „România literară”, cu titlul „Pământ de flori.” Eram student, conectat la informațiile vehiculate în șoaptă la fenomenul Goma, am citit textul nevinovat ca atitudine, crezând că scriitorul a luat calea cumințeniei. Nici vorbă. După celebra scrisoare a fost arestat, eliberat din nou în urma unei campanii internaționale, bătut în stradă, amenințat cu moartea, fără sprijinul intelectualilor.
Paul Goma a fost silit să emigreze. La sfârșitul anului 1977, părăsește definitiv țara, cu soția și copilul, cerând azil politic în Paris. În exil și-a scris opera, peste 30 de volume, care l-a consacrat. A devenit simbolul dizidenței neînduplecate. A fost neiertător cu regimul de la București. Securitatea a pus la cale câteva atentate la viața lui. A fost ținta unui atac cu un colet-capcană și a unei tentative de asasinat. Precum a pățit și Monica Lovinescu, cea care a militat pentru eliberarea lui din România. Îmi aduc aminte că, în tinerețe, am ascultat la Radio „Europa Liberă”, romanul „Gherla”, transmis în foileton în lectura autorului. Pentru mine a fost o sursă din care am aflat despre regimul concentraționar din Romînia, despre închisorile de la Pitești, Gherla ori Sighet. Despre care nu aveai de unde afla în acea vreme.
Experiența închisorilor și a persecuției politice își cerea imperios dreptul la mărturisire. Romanele lui Paul Goma, în profunzimea lor, sunt un memorial al durerii și o diagramă a revoltei, un protest al conștiinței etice în fața terorii și alienării. Și cărțile lui mi-au trezit interesul pentru drama Basarabiei. Crezul lui Paul Goma, exilat la Paris, mi-a rămas de neuitat: „Eu locuiesc în limba română! Oriunde mă duc eu, iau limba română cu mine,” spunea scriitorul la acel post de radio. A fost o conștiință fermă, care a nemulțumit pe mulți confrați. Așa sunt cei care vor să modeleze lumea după forma lor.
Marele dramaturg Eugen Ionescu l-a surprins admirabil: „Paul Goma este un excelent scriitor, este un mare scriitor, evident nu are suprafața lui Soljenițîn, că nici România nu are suprafața Rusiei sovietice, dar este moralmente de aceeași tărie, poate și mai tare încă decât el, pentru că există o inerție românească, un fel de nepăsare metafizică.”
Trupul lui Paul Goma va fi incinerat, iar urna funerară va fi așezată în Columbarium din Cimitirul „Père Lachaise”. S-a luptat o viață pentru libertate cu un sistem, dar a fost răpus de un virus. Echipa de medici a declarat că „Paul Goma a plecat senin, fără dureri și cu sufletul împăcat.” Era noaptea spre Bunavestire.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.