Deținutele albe

0
65

În lumea aceasta atât de urgentă, sunt realități pe care aproape le trecem cu vederea. Se proiectează în mintea noastră ca un film despre care știm câte ceva, dar nu l-am vizionat. Ca orice peliculă lumească, despre care se vorbește puțin, poate trezi interes. Așa este destinul femeilor din România, care au plecat prin Europa, mai ales în Italia, să îngrijească bătrâni. În Peninsulă, li se spune badante, adică femei care poartă de grijă bătrânilor sau persoanelor cu dizabilități. La prima vedere, din punct de vedere umanitar, este o misiune nobilă. Numai că, dincolo de perdeaua azurie, se ascund drame mai greu de imaginat. Care în numele mândriei personale, primesc înfățișări adorabile.
Nebunia asta cu coronavirusul a ridicat cortina de peste o realitate mai puțin știută. Mai ales din Italia. Zeci de mii de femei din România, în speranța de a pune un bănuț deoparte pentru copii, sau pentru un trai mai bun, au luat drumul străinătății. Unora li se împlinesc visele. Dar nu puține femei devin destine disperate, vieți eșuate. Anunțurile pe piața muncii sunt adesea amăgitoare. Că vei avea grijă de o bătrână simpatică, îi pui masa, faci cumpărături, curățenie. Ești cazată și primești și 1000 de euro pe lună. Poate se întâmplă și așa. În multe cazuri, însă, sunt capcane. Mi-a fost dat să întâlnesc femei, de pe la noi, cu stagiu italian.
Vecina Valeria chiar lucra ca badantă. A socotit să vină acasă, să deschidă un magazin. Zis și făcut. Numai că după o jumătate de an, a tras storurile și a plecat din nou în lume. De la ea am aflat starea reală a româncelor, îngrijitoare de bătrâni. Sunt capricioși, mofturoși, încăpățânați. Uneori se poartă cu un aer superior, pentru că sunt italieni, iar cele care le poartă de grijă sunt românce. Presa italiană le numește deținutele albe, deoarece și-au asumat un prizonierat de bunăvoie. Ele nu sunt simple îngrijitoare, ci sunt infirmiere, femei de serviciu, bucătărese, psihologi, mediatori de conflicte, agenți de livrări. Mulți se întreabă de ce au plecat?
Cele mai multe împinse de nevoi. Mirajul banului în Italia presupune, însă, un mare consum de energie. Recent am văzut un documentar, având ca subiect deținutele albe, trist de lămuritor. Mi-am dat seama că avem o generație de femei sacrificate. Par rupte de societatea românească. Au intrat într-un mecanism din care nu mai pot ieși. Multe nu se mai întorc în țară. Au renunțat la propria fericire pentru a asigura un trai decent copiilor. Familiile din România s-au obișnuit fără ele, mizând pe ajutorul lor financiar. Multe familii s-au destrămat. Și-au lăsat copiii în grija bunicilor, a nea­murilor, a vecinilor. Cei mici au crescut fără mamă. Dar sufletul și mângâierile nu ajung acasă prin mandat poștal, odată cu bruma de bani. E vremea să vedem și cu alți ochi diaspora!
Unele femei se simt respectate în Italia, mai mult decât acasă. Socotesc că pe plaiurile noastre lumea este rea și fără sentimente. Dar vine fața cealaltă a realității. Multe femei s-au întors acasă cu depresii ori tendințe de sinucidere. Potrivit medicilor, anul trecut peste trei mii de femei au fost internate la Institutul de Psihiatrie de la Socola. Anul trecut, la Iași, a avut loc Simpozionul Național de Psihiatrie, cu participare internațională, care a avut în atenție și acest fenomen, despre care se vorbește atât de puțin. Au fost prezenți și medici italieni.
Se știe că Italia este țara cu cea mai îmbătrânită populație din Europa, iar româncele reprezintă cea mai mare forță de muncă pentru îngrijirea ei. De aici fenomenul badantelor. Italiencele refuză să o practice, socotind-o înjositoare. Cum spuneam, drama a ajuns să fie cercetată de specialiști. Recent, un grup de psihiatri și antropologi italieni au venit în România, unde împreună cu medicii români au studiat, ceea ce au numit ei, Sindromul Italia. Au înregistrat mai multe șocuri la care sunt expuse deținutele albe. În primul rând, ruperea bruscă de stilul de acasă, de pregătirea profesională, pentru a fi îngrijitoare. În România au fost lucrătoare în fabrici, contabile, subinginere și chiar profesoare. Multe au emigrat din mediul rural. Dificilă a fost, și mai este, adaptarea la viața dintr-o altă țară, într-o altă casă, cu reguli drastice, cu o altă mentalitate. Acolo, unele bătrâne le socotesc pe românce slujnice.
Am văzut, în reportajul de care aminteam, când o italiancă își aroga dreptul de proprietară asupra româncei care o acoperea cu drăgălășenii televizate. La care se adaugă blamarea celor de acasă, părinți, soți, copii, care nu suportă despărțirea de fiice, soții, mame. Unele dintre ele au renunțat la familii, la satele și orașele în care s-au născut. Șocantă este și grija locului de muncă, când bătrânii italieni mor. Italienii se gândesc ce se va întâmpla cu româncele, când nu vor fi apte de muncă, și nu se mai întorc acasă?
Cu tot fluxul de repatriere, badantele românce împânzesc Italia. Un fenomen relevat doar în ultima vreme. Spunea o badată pentru un ziar românesc din Peninsulă: o meserie în care câștigi bani, dar pierzi ani!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.