Ciuma în literatură

0
110

De zeci de ani, ziarul nostru v-a obișnuit sâmbăta cu o pagină de cultură, în care au apărut cronici dramatice, plastice, literare, proză, ori profiluri lirice. Odiseea continuă. În contul acestui obicei am făcut o incursiune în literatură pentru a readuce în atenție pandemii, autoizolări, carantine, ilustrate în opere literare. Demersul meu nu are nimic de-a face cu a spori teama, ci, din contră, tocmai pentru a cunoaște destine în vremi de răscruce, multe dintre ele ieșind învingătoare. Primele epidemii au fost descrise de Sofocle în tragedia “Oedip rege.” Piesa începe cu freamătul cetății Teba, care se afla în fața unui chin: plantele, animalele, femeile erau sterpe, iar ciuma făcea nenumărate victime. Era socotită mânia și pedeapsa zeilor. Tebanii, cuprinși de griji, merg să ceară ajutor regelui Oedip, care îi scăpase de Sfinx, răspunzând corect întrebărilor încuietoare. Apoi, se deapănă firul tragediei după cum se știe.
Capodopera lui Sofocle a rămas una dintre cele mai bogate surse de inspirație pentru literatură și muzică. La noi, l-a cucerit pe George Enescu. Am coborât din raft scrierea jurnalistului, pamfletarului și autorul primului roman în limba engleză, Daniel Defoe – „Jurnal din anul ciumei.” Este relatarea experienței unui om din anul 1665, când Marea Ciumă a lovit crunt Londra. Autorul a fost prezent în miezul evenimentelor, de aceea romanul este asemuit cu relatările reale contemporane ciumei. Este bazat pe multă cercetare la fața locului, astfel istoricii, criticii literari l-au considerat istorie autentică. După cum se vede, autorul a învins ciuma, având puterea să scrie cartea. Ba ne-a creat și personajul celebru, Robinson Crusoe, omul care naufragiază pe o insulă pustie din Pacific, unde a petrecut 27 de ani. Până la salvarea tânărului Vineri, din mâna canibalilor, a făcut exercițiul singură­tății, fiind o probă crudă de izolare. Ce a făcut un om singur, pe o insulă pustie, puteți afla din carte.
Mai aproape de noi, ne amintim de romanul „Ciuma”, de Albert Camus. Subiectul este năpasta ciumei abătută asupra orașului algerian Oran, în anul 1849, după ce a fost colonizat de francezi. Personajele cărții, de la un medic până la turiști și fugari, sunt folosite pentru a arăta efectele pe care le are ciuma asupra populației. Mor zeci de mii de oameni. Oran este declarat oraș închis. Sunt descrise atitudinile severe ale autorităților. Mai ales ale militarilor, care recurg la pedepse pentru recalcitranți. În timpul epidemiei, doctorul Rieux conduce un spital și lucrează ore în șir, zi și noapte, pentru tratarea victimelor. El lucrează pentru a combate suferința umană. Este un practician care face tot posibilul pentru a câștiga lupta împotriva morții. Trebuie spus că acțiunea romanului face aluzie la mijlocul secolului trecut. Așa a fost interpretat ca o abordare metaforică a Rezistenței Franceze în timpul ocupației naziste.
Sunt mulți autori care descriu epidemii ce au marcat epocile. Marele povestitor danez, Hans Christian Andersen, a scris un memorial de călătorie surprinzînd carantina suferită de autor, în anul 1842, la Orșova, pe meleagurile noastre, la granița Imperiului Otoman. Ne amintim de Ion Ghica, economist, matematician, scriitor, om politic, diplomat, prim-ministru de cinci ori, cu celebra sa scriere „Din vremea lui Caragea.” Este vorba de epidemia din anii 1813-1814, când domn în Țara Românească era Caragea-Vodă. Iată un fragment din scrisoarea către Vasile Alecsandri: „Spaima intrase în toate inimile și făcuse să dispară orice simțământ de iubire și devotament. Mama își părăsea copiii, și bărbatul soția pe mâna cioclilor, niște oameni fără cuget și fără frică de Dumnezeu. Toți bețivii, toți destrămații își atârnau de gât un șervet, se urcau într-un car cu boi și porneau pe hoție din casă în casă, din curte în curte. În timpul cât ciuma făcea ravagii în București, domnitorul a stat ferit la Mănăstirea Cotroceni.”
Un aer rău, de sfârșit de lume, plutește și peste capodopera lui Mateiu I. Caragiale: „Craii de Curte Veche”. Pe masă am mai coborât din bibliotecă și nuvela lui Mihail Sadoveanu: „Vremuri de bejenie,” incitantul roman al lui Gabriel Garcia Marquez, „Dragoste în vremea holerei”, ori cartea lui Jose Saramango, „Eseu despre orbire”. Mai adăugați și dumneavoastră alte cărți. Asemenea lecturi nu ne dăunează, ci ne fac să înțelegem mai bine cum se poate schimba lumea după asemenea zguduiri umane. Izolarea și carantina pun omul în față cu el însuși, arătându-i felul în care trăiește, dar și fragilitatea și absurdul lumii. Putem dobândi o viziune profundă, curajoasă, asumată asupra existenței. Într-un fel, toți ne aflăm în carantină relaxată în această lume, până ni se îngăduie să facem marea călătorie în Cer.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.