Îngrijorări jurnalistice, puse pe tapet de UZPR

0
38

Conducerea Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) își reiterează îngrijorarea cu privire la publicarea prin intermediul unei agenții de presă a unui text semnat de Adrian Sârbu, cu doar două zile înainte de comunicarea, de către ministrul de Interne, a Ordonanței Militare Nr. 4. Textul era intitulat „Deşteptarea! Până să murim de virus, o să îngropăm România”. Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România a avut, la momentul respectiv, o atitudine fermă față de conținutul (și subtextul) mesajului lui Sârbu, pe care l-a calificat ca fiind „impertinent și cinic, acesta cerând, de fapt, de la Guvern, pe față, bani pentru el, atunci când spune că informațiile trebuie livrate «prin instituţiile credibile din media pe care Guvernul are obligaţia să le susţină material, pentru ca orice reacţie incontrolabilă pe social media să poată fi contracarată»”.

Întrebări adresate ministrului de Interne, Marcel Vela

În acest context, UZPR mai semnalează că răspunsul ministrului de Interne, Marcel Vela pe acest subiect a fost ambiguu, dar ″suficient de explicit ca să înțelegem că guvernul va aloca fonduri către mass-media pentru publicarea mesajelor de prevenire a răspândirii COVID-19”. Reprezentanții UZPR îi adresează mai multe întrebări ministrului, arătând că organizația jurnalistică are 3.500 de membri, fiecare lucrând efectiv sau având colaborări la nenumărate publicații, posturi de radio sau TV din toată țara.
″Problema care se pune (dacă nu cumva s-a pus și s-a și adjudecat) este următoarea: cine, din mass-media va primi (sau a primit) banii și după ce criterii? Și de aici alte și alte întrebări, care mai de care mai legitime. În primul rând despe câți bani e vorba? 5 milioane de euro pe lună, cât a «propus» Adrian Sârbu? Apoi: e vorba, exclusiv, de televiziuni? Și, dacă da, de ce acest monopol discriminatoriu? Presa scrisă și radioul nu fac parte din mass-media? E posibil ca suspiciunile noastre să fie exagerate sau total lipsite de temei, dar ele sunt provocate de lipsa de transparență a Guvernului privind speța amintită. De aceea, solicităm ministrului de Interne, dl. Marcel Vela, să răspundă avalanșei de «nedumeriri» declanșate de «revendicările» lui Adrian Sârbu, pe de o parte, și ambiguitățile punctului 9 al Ordonanței Militare Nr. 4, pe de altă parte″, se precizează în adresa UZPR transmisă ministrului de Interne.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.