Toți maramureșenii au obligația să poarte măști!

0
187

Începând de azi, 6 aprilie, devine obligatorie pentru toți cetățenii județului Maramureș sau pentru cei care tranzitează județul Maramureș, acoperirea feței (inclusiv nas, gură) cu mască, mască improvizată sau alte materiale de protecție, de unică folosință sau reutilizabile, în vederea reducerii riscului epidemiologic, de transmitere a virusului SARS-Cov-2.
Măsura va fi aplicată la locul de muncă, în spații publice de către toate persoanele, fie că acestea prezintă simptome de infecție respiratorie sau nu – a precizat Gabriel ZETEA, preşedintele Consiliului Judeţean.
A doua măsură este testarea, la finalul perioadei de carantinare, a persoanelor aflate în carantină în județul Maramureș. Acestea vor fi testate prin teste rapide – serologice pentru evaluarea riscului epidemiologic de infectare cu noul coronavirus, imediat după expirarea termenului minim de 14 zile de carantinare.
Fondurile necesare achiziționării testelor rapide vor fi asigurate de către CJ Maramureș iar testele vor fi puse la dispoziția administrațiilor locale pe a căror rază teritorială se află centrele de carantină instituționalizată din Maramureș.
Cea de-a treia măsură constă în asigurarea cu cele necesare traiului zilnic pentru persoanele care se află în izolare la domiciliu. Acestea vor apela la rude și aparținătorii din raza localității de domiciliu, care sunt obligați să le susțină. În situația în care persoanele aflate în autoizolare nu au soluții de asigurare a aprovizionării, acestea vor informa administrațiile locale. Autoritățile locale au obligația organizării unei evidențe a persoanelor aflate în autoizolare datorită pandemiei și a organizării unui serviciu de aprovizionare a persoanelor aflate în autoizolare. (o.m.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.