Se așteaptă solicitările pentru sprijin financiar la Plăți Sociale

0
18

La Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială Maramureș se pot transmite documentele necesare pentru obținerea fondurilor/sprijinului financiar de la stat pentru acoperirea veniturilor următoarelor categorii afectate de criza COVID 19: PFA – uri; Întreprinderi individuale; Întreprinderi de familie; Profesii liberale.
De asemenea, sunt așteptate actele de la sportivi, respectiv cei cu contracte de activitate sportivă, antrenorii, arbitrii etc., precum și de la persoanele fizice cu drepturi de autor și drepturi co­ne­xe (ex. scriitori, compozitori, fotografi, artiști plastici). Condiția de bază pe care aceste categorii de persoane trebuie să o îndeplinească pentru a beneficia de sprijinul financiar de la stat este întreruperea activității ca urmare a stării de urgență determinată de COVID 19. Documentele care trebuie depuse: cerere; declarație pe proprie răspundere; alte acte ce pot ajuta în soluționarea solicitării (ex: extras de cont bancar). Documentele trebuie transmise electronic. Ministrul Muncii și Protecției Sociale a precizat că depunerea documentelor, pentru perioada 16-31 martie 2020, se face între 1-10 aprilie. Cuantumul ce va fi acoperit din bugetul de stat, în cazul sportivilor este de 75% din drepturile în bani aferente contraprestației activității sportive, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.