Joi noaptea, în jurul orei 03.20, poliţiştii rutieri din Recea au oprit pentru control un autoturism care se deplasa spre Dej. La volanul acestuia a fost identificat un tânăr, de 26 de ani, din Bârsău, judeţul Satu Mare.
Întrucât şoferul emana halenă alcoolică, poliţiştii l-au testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Judeţean, unde i-au fost prelevate mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.