Manager nou la Spitalul Județean de Urgență

2
502

Prin Ordinul 440/10 aprilie al ministrului Sănătății, începând de vineri, 10 aprilie, Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare are un nou manager interimar: Oros George-Alexandru, pe perioada suspendării de drept a contractului de management al doamnei Pintea Sorina.
Oros George-Alexandru este jurist de meserie și a fost manager la Spitalul municipal Sighetu Marmației.

2 COMENTARII

  1. Fostul manager de la Spitalul Sighet Alexandru Oros are bube serioase în cap. Între altele, atunci când a fost manager aici, dânsul a angajat vreo 40 de persoane pe post de asistente medicale, fără ca acele persoane să aibă pregătire medicală corespunzătoare. Cazul a fost anchetat de DIICOT, iar pentru a șterge urmele, managerul a organizat distrugerea arhivei, respectiv acea parte a arhivei cu pricina a fost depozitată în condiții improprii într-un subsol al unei clădiri, subsol care ca din întâmplare s-a inundat de la sine la puțină vreme după aceea. Iar arhiva electronică a fost ștearsă, managerul motivând că arhiva electronică a Spitalului ar fi fost atacată de hackeri indieni, chinezi sau ruși. Apoi dosarele penale ale dlui manager au fost puse la dospit, pentru că la putere au venit din nou ai lor. Vedeti linkul: https://www.sighet247.ro/s/spitalul-sighet-dupa-ce-o-parte-din-arhiva-fizica-a-fost-distrusa-acum-a-disparut-si-intreaga-arhiva-electronica-diicot-ar-fi-intrat-pe-fir-in-acest-caz/

  2. Aceleasi greseli ! Desi nespecialistii infiltrati in sistem au pus umarul din greu la caderea sistemului sanitar se merge in continuare pe conducatori numiti politic si care nu”simt”activitatea medicala.Desavarsirea dezastrului nu este departe.

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.