Lumină Lină – 25

1
75

De vreo două decenii, primesc, pe adresa ziarului nostru, revista de spiritualitate și cultură românească „Lumină Lină” din New York. Cum am ajuns pe lista de prieteni ai revistei? Scriitorii din Botoșani, prezenți an de an la Serile de Poezie de la Desești, m-au recomandat întemeietorului revistei, teologul și scriitorul Theodor Damian, cu rădăcini natale în Botoșani. După studii de teologie și filosofie în țară și străinătate, grație sfatului marelui mitropolit cărturar Antonie Plămădeală, teologul Theodor Damian obține o bursă de studii în America. La împlinirea studiilor, se stabilește într-o aripă a celui mai orgolios oraș american – New York. Unde începe marea aventură a zidirii spiritului românesc peste Ocean. Fără nicio exagerare, el este misionarul de vocație! A pus o bornă luminoasă unde s-a stabilit. Strălucita împlinire profesională a mers mână în mână cu ctitorirea unor instituții de cultură cu impact în lumea românească americană.
Fondează Institutul Român de Teologie și Spiritualitate Ortodoxă și Cenaclul literar „Mihai Eminescu”, din New York. Este paroh al Bisericii Ortodoxe Române „Sfinții Apostoli Petru și Pavel,” Astoria – New York, unde părintele-întemeietor face cunoscută teologia ortodoxă română prin prelegeri și simpozioane teologice. În prezent, este și profesor emerit la Metropolitan College din New York. În urmă cu două decenii și jumătate, teologul și scriitorul Theodor Damian înființează revista „Lumină Lină” (Gracious Light), periodic trimestrial de cultură și spiritualitate românească, o voce recunoscută, de referință a culturii românești din America.
Revista are rubrici de teologie, critică literară, poezie, proză, unde publică atât autori din România, cât și din diaspora românească din SUA și alte țări. Revista este destinată comunităților românești din 23 de țări – 19 țări europene, America, Israel, Canada și Australia. Într-un interviu, părintele Damian descifra semnificația numelui revistei: „Am căutat o denumire care să îmbine armonios ambele dimensiuni urmărite – teologia și literatura. Expresia sună lin, frumos, dulce, armonios, ca o scurtă melodie plăcută urechii și inimii. Lumină Lină este și numele unei rugăciuni liturgice la slujba de seară – vecernia. Pentru noi, cei trăitori departe de țară, titlul sună ca o rugăciune, ca o alinare a dorului de casă.”
Prima întâlnire cu părintele Theodor Damian, pe pământ românesc, s-a întâmplat, cu câțiva ani în urmă, la Mănăstirea Bârsana. Nu uit nici astăzi, în drum spre sfântul lăcaș de pe Iza, am fost cucerit de fireasca emoție a întâlnirii. Atunci am constatat amândoi că ne cunoșteam din lecturi reciproce, dar nu ne știam. Așa mi s-a întâmplat și cu academicianul Nicolae Dabija, la un pod de peste Prut. Acolo, în sala de conferințe a mănăstirii, am luat seamă de dimensiunea teologică a părintelui, de inflexiunile unei voci care onorează altarul. Vremea a trecut, eu primeam cu rigoare revista în Maramureș, prezentând conținutul ei cititorilor Graiului. Nu uit că părintele Damian a trecut și pragul redacției noastre.
A venit vremea să trec și eu Oceanul, la prima întâlnire cu Marco. Acolo, pe pământ american, am luat legătura cu părintele Damian. Am fost invitați la sediul revistei. Așa am ajuns de două ori, dimpreună cu Viorica și Horațiu, în acea agora românească, sfințită de un spirit ziditor. Într-o aripă a celui mai orgolios oraș american, un român a învățat cum se prind rădăcinile cu folos într-un loc străin, care devine a doua patrie. De neuitat rămâne reîntâlnirea, acolo în Astoria newyorkeză, cu criticul literar M. N. Rusu, redactorul-șef al revistei, prieten din studenția mea bucureșteană. Revista demonstrează cum poți aduna în jurul tău români pe care destinul i-a stârnit din țara natală.
În rândul preoților misionari, Theodor Damian face o figură aparte. Este un păstrător de identitate, un slujitor al altarului, dar și al celui academic. Prin fondarea revistei „Lumină Lină”, s-a zidit un lăcaș de suflet, cu o putere de iradiere în lumea americană a valorilor de spiritualitate creștin românească. Teologul și scriitorul, cu multe cărți, a fost desemnat, recent, una dintre primele zece mari personalități ale românilor din America. Cuvintele par ceremonioase la o aniversare, cum este firesc, dar ca unul care am fost cuprins în calendarul unor realități evidente din destinul revistei depun mărturie că într-o aripă a celui mai orgolios oraș american, New York, această publicație, unică în felul ei, iradiază în lumea românilor tocmai lumina lină necesară rezistenței noastre oriunde ne-am afla.
Scriitorul și teologul Theodor Damian este legat de Maramureș prin prieteni, dar și prin colaborarea la revistele „Nord Literar” și „Cronica satului De­sești.” Am în față numărul pascal al revistei aniversate. Directorul ei, părintele Damian, scrie un editorial adecvat acestor zile: Învierea Domnului – restaurarea omului. Din partea Maramureșului, La mulți ani, Lumină Lină!

1 COMENTARIU

  1. Inspirat acest salut maramureșean la aniversarea sfertului de secol al revistei „Lumină lină” de la New York, realizată număr după număr cu un efort pe măsura pasiunii de scriitor și a dragostei de țară, nutrite de pr. Th.Damian. directorul ei devotat. În comunitatea românilor newyorkezi, părintele Damian este omul care sfințește locul și nu este deloc de mirare că la Centenarul României Mari din decembrie 2018 a fost recunoscut drept unul dintre primii 10 români de seamă ai SUA. Este un ctitor inegalabil la New York, unde scoate trei reviste, organizează reuniunile Cenaclului Mihai Eminescu și organizează simpozioane și alte evenimente culturale. O personalitate remarcabilă, cu adevărat, așa cum frumos s-a subliniat in articol.

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.