Bucuria pascală pe vremea molimei aducătoare de moarte

0
80

Și eu mă întreb: cum o să fie? Nu am mai trăit așa ceva ca să pot spune. Ce îmi vine acum în minte este un film care merită văzut. Se numește Armistițiu de Crăciun și redă artistic o emoționantă întâmplare petrecută în preajma Crăciunului din 1914, devenită simbolul păcii într-un război devastator.
Bucuria sărbătorii a înfrânt neîncrederea și încrâncenarea războiului aducător de moarte, soldații au aprins lumânări și au împodobit un brad, au ieșit din tranșee, și-au urat sărbători fericite, au stat de vorbă, au cântat colinde, au jucat fotbal, au făcut schimburi de prizonieri și și-au îngropat morții. Nu au fost lăudați pentru asta, ba chiar au fost pedepsiți, dar ce au arătat lumii e mai mult decât teroarea morții.
Nu e Crăciunul acum, dar stăm totuși și noi în tranșee, unele sunt destul de sigure, casele noastre din care mai vrem totuși să și ieșim, altele, ce constituie linia întâi a medicilor și asistenților medicali, sunt de-a dreptul primejdioase. Sunt și foarte mulți prizonieri prin multe țări care așteaptă să vină și ei acasă. Morții sunt și ei foarte mulți în unele tabere. Am putea oare să ne permitem și noi un Armistițiu de Paști, o întâlnire într-o zonă neutră, fără boală și moarte, în care să ne împărtășim din lumina Învierii lui Hristos?
Credeți că pentru ucenicii Domnului și pentru femeile purtătoare de mir a fost ușor? Și ei stăteau închiși în case de frica morții. Unde a fost întâlnit Hristos cel Înviat de către cei mai cutezători? Răspunsul ni-l dă evanghelia din Slujba Învierii: „După ce a trecut sâmbăta, când se lumina de ziua întâi a săptămânii, pe când se lumina de ziuă au venit Maria Magdalena și cealaltă Marie ca să vadă mormântul”. Matei 28, 1.
Ar trebui să mergem și noi la mormântul păzit de soldați, ca să putem vedea: „îngerul Domnului coborând din cer, venind a prăvălit piatra și ședea deasupra ei. Și de frica lui s-au cutremurat cei ce păzeau și s-au făcut ca morți. Iar îngerul răspunzând a zis femeilor: Nu vă temeți, știu că pe Iisus cel răstignit îl căutați. Nu este aici, că s-a sculat precum a zis. Mt. 28,2-5.
Pe cale L-au întâlnit chiar și pe Hristos cel Înviat. Cu ce vești a venit Iisus de dincolo de moarte? Două pot fi memorate ușor: prima veste este că nu trebuie să ne temem și a doua că putem să ne bucurăm.
Pr. Ioan ARDELEAN

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.