Drumul Crucii și Taina Învierii

0
40

Am avut privilegiul să pășesc pe pământul sfânt, alături de Corala Armonia. Am fost, pentru o vreme, pelerini în Țara Sfântă. Nu se pot descrie în cuvinte trăirile călcând cu piciorul în Ierusalim, în Orașul lui David, la Betleem, pe Muntele Sionului, pe Muntele Măslinilor, în Grădina Getsimani, în Ierihon, la Nazaret, la Cana Galilei, la Capernaum, pe Muntele Fericirilor sau pe Muntele Tabor, la Râul Iordan, la Marea Moartă, la Akko.
Selectez pentru bucuria sufletului cititorilor, secvențe care ne aduc aminte de triumful vieții asupra morții.
Am străbătut cetatea cu piciorul, vizitând cele mai importante așeză­minte, în drumul nostru pe Calea Golgotei, trecând prin Grădina Ge­tsimani, unde Iisus și-a petrecut în rugăciune noaptea dinaintea patimilor, așteptând să fie prins și judecat. Ca om, Iisus a experimentat “noaptea neagră” a sufletului și, în întunericul Grădinii Getsimani, a acceptat suferințele cumplite ale pătimirii Sale pentru mântuirea oamenilor. A luat asupra Lui toate păcatele lumii. Getsimani nu s-a încheiat în eșec, ci în victorie, în cea mai mare victorie din istorie.
Nu putem vorbi despre Taina Învierii dacă nu înțelegem Taina Crucii. Fiindcă Sfânta Cruce poartă în ea Învierea, iar Învierea cuprinde în ea și Taina Crucii.
După tradiția Bisericii din Ierusalim, Drumul Crucii este împărțit în 14 popasuri: Condamnarea la moarte, în curtea casei lui Pilat; Punerea Crucii pe umerii Domnului; Prima cădere a Mântuitorului sub povara Crucii; Întâlnirea Domnului cu Maica sa; Luarea crucii de pe umerii Domnului de către Simon Cirineanul; Întâlnirea Domnului cu Veronica, femeia care-i șterge fața plină de sânge și sudoare; A doua cădere a Mântuitorului; Întâlnirea Domnului cu femeile care plângeau; A treia cădere a Mântuitorului; Dezbrăcarea Mântuitorului de hainele sale, pe Golgota; Întinderea și răstignirea pe Cruce; Moartea Domnului pe Cruce; Punerea Domnului în Mormânt și Învierea.
Ca să ajungi la intrarea în biserică, parcurgi străduțe înguste și întortocheate, în pantă, printre clădiri care ascund privitorului locul sacru unde s-a aflat mormântul lui Iisus. Pășim cu evlavie în interior, alături de mulțimea de turiști de pe toate meridianele Pământului. Vastul său interior este împărțit în șase sectoare, care aparțin romano-catolicilor, armenilor și grecilor ortodocşi, copților, sirienilor și etiopienilor ortodocși. Biserica mare adăpostește în centru o biserică mai mică, a cărei intrare este străjuită de sfeșnice imense. Pe sub candele se zărește o altă bisericuță, care adăpostește Sfântul Mormânt. Totul te copleșește, iar emoția este maximă, fiindcă ne apropiem de punctul culminant, popasul nr. 14, unde trupul lui Iisus a fost pus în mormânt. Aici mulțimea pelerinilor cântă, de obicei, „Hristos a înviat!”.
Așteptăm la rând să intrăm. Deasupra ușii de la intrare, sub formă de semicerc, atârnă o mulțime de candele de argint și de aur, care se aprind cu lumina din cer la slujba de vecernie de sâmbătă după-masă în ajunul Sfintelor Paști. „Miracolul de la Sfântul Mormânt” se repetă an de an. Popasul la Mormântul Sfânt durează doar câteva secunde, timp care nu-ți permite aproape nici să vezi bine ce este în jurul mormântului. Am ieșit cu sufletul neîmpăcat și m-am așezat din nou la rând. Trebuia să simt vibrația aceea inconfundabilă. Și am simțit-o.
Mărginit de trei laturi de zidurile capelei decorate cu icoane acoperite cu argint aurit și candele aprinse, sarcofagul poate fi atins doar pe una dintre laturile mari. Sfeșnicele cu lumânări aprinse de pe lespedea mormântului susțin un covoraș roşu, pe care sunt brodate cu fire de aur, în limba greacă, cuvintele: Hristos Anesth.
Au trecut aproape 2000 de ani și Iisus cel de atunci este același în inimile și sufletele noastre și astăzi, pentru că pe nici un munte din lume nu ne putem simți mai aproape de El ca aici.
Drumul crucii este în fiecare dintre noi. Cu fiecare treaptă, noi mergem de fapt pe drumul crucii. Fiecare treaptă coincide cu drumul crucii duse de Iisus… Iar Mormântul este profund ancorat în inima orașului Ierusalim. Aici, spiritualul și materialul se unesc și se contopesc unul cu celălalt. A privi Mormântul, a păși peste urmele pașilor lui Hristos constituie, de mai bine de 2000 de ani, gesturi ale mântuirii. Loc sfânt mai mult decât relicvă, el este una din luminile cu atât mai strălucitoare, cu cât sunt mai îndepărtate, ale credinței. Am privit multă vreme arhitectura de exterior, mi-am reamintit povestea cheii cu care se deschide ușa și ne-am îndreptat spre Zidul Plângerii.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.