Măriuca Verdeș: „Locuitorii satelor n-au renunțat la rânduielile strămoșești”

0
93

Deși trăim vremuri atât de neobișnuite, satul maramureșean n-are tihnă, mărturisește artista Măriuca Verdeș. Nu se găsește răgaz pentru așa ceva. Oamenii nu renunță la rânduielile strămoșești, au grijă în continuare de pământul care i-a hrănit de-a lungul vieții, iar rânduiala în gospodării e necurmată pentru ca totul să fie isprăvit până de Paști.

Reporter: Cum arată satul maramureșean în această perioadă?
Măriuca VERDEȘ: Omul din satul tradițional își continuă zi de zi, pas cu pas, munca din jurul gospodăriei. Doar o liniște s-a lăsat peste sat. Omul – mâncat de greutăți și necazuri, trăind în rânduială – parcă aștepta un moment, o zi, în care să-i fie reamintit, de Dumnezeu și de smerenie. Spunea un bătrân al satului: ,,multe ne-o mâncat șî multe ne-or mai mânca. O juns omul să fie asemeni oglinzilor cu două fețe. Dumnezeu ne cunoaște sufletul, mintea, dar și lucrările noastre cele din ascuns. Nu-i «modru» (cu putință) ca Dumnezeu a pute’ răbda atâtea câte îs az”. Oamenii de la sat, în fiecare zi, în fiecare pas pe care îl fac, îl poartă pe Dumnezeu în sufletul și în mintea lor.
R.: Ce se întâmplă cu lucrul câmpului?
M.V.: Fiind vreme bună pentru a te ocupa de agricultură, locuitorii satelor n-au renunțat, nici în aceste momente, la rânduielile strămoșești. Au grijă de ceea ce le-a fost și le este drag: pământul, cel care i-a hrănit și-i hrănește. Este vremea pusului în pământ. Oamenii mereu aveau în gând ca, până-n Paști, să fie puse, piciocul (cartoful), alături de ceapă, usturoi, buraci (sfeclă) și altele. Oile se bucură de faptul că gazda le tunde în această perioadă, luându-le povara iernii și anume lâna. Mielușeii zburdă lângă mamele lor fiind deja pregătiți, arvoniți, pentru a lua, nu peste mult timp, fiecare drumul lui. Oamenii satului nu se odihnesc, munca nu se „gată” (termină) niciodată. Îți trebuie, în schimb, multă putere să poți să-ți duci mai departe zestrea lăsată de strămoși. Fiecare pune umărul la muncă, neținând cont de vârstă, ci doar de putere. Curățarea terenurilor, în această perioadă grea, este un alt element principal din viața noastră, care nu permite amânare. După ce au fost gunoite „pemintele”, este vremea greblatului, pentru a-l îngrășa, dând ulterior un fân mai bun pentru animale.
R.: Ce spun bătrânii?
M.V.: „Greu o fo’ de când îi lumea și tăt a si cât a si lumea” spun bătrânii care au trăit în foamete, în năcazuri grele. Dacă-i întrebi de năcazurile trăite, își mai amintesc bine de războaie, de foamete, și spun „acum îi Paști în fiecare zi, dar oarecând n-am știut ce-i biușiugu” (posibilitățile materiale de azi) sau își mai amintesc „cum dintr-o casă de coconi, din cauza bubei (diferite boli), care erau mai tărișori (sănătoși) trăiau, iar ceilalți mureau”, mângâindu-se: „asta-i viața, acestea numai Dumnezeu le știe, că toate sunt îngăduite de Sus”, știind că Dumnezeu nu rămâne niciodată dator, că Dumnezeu mereu răsplătește celui drept și credincios, la vremea lui! Nu după vremea noastră! Toate greutățile de zi cu zi i-au făcut pe oameni tari, dar și pe copii înțelepți, responsabili și buni!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.