Îndemn la bucurie în praznicul Învierii Domnului

0
57

Ultimele zile din Săptămâna Patimilor au o semnificație profundă. Joia Patimilor este închinată amintirii a patru evenimente deosebite din viața Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor, ca pildă de smerenie, Cina cea de Taină la care Mântuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii, rugăciunea arhierească și începutul patimilor prin vinderea Domnului.
Specific deniei de joi seara sunt citirea celor 12 Evanghelii și scoaterea solemnă a Sfintei Cruci în naosul bisericii. În Vinerea Mare se face pomenirea sfintelor, înfrico­șă­toarelor și mântuitoarelor Patimi ale Mântuitorului și mărturisirea tâlharului celui recunoscător care a dobândit raiul. În Sfânta și Marea Sâmbătă prăznuim îngroparea lui Hristos cu trupul si pogorârea la iad cu sufletul, pentru a ridica din stricăciune pe cei din veac adormiți. Tot sâmbătă, la miezul nopții va începe slujba Sfintei Învieri. Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sătmarului, ÎPS Andrei recomandă ca în această zi, credincioșii să fie plini de bucurie. „Oricâte probleme ar fi în lumea aceasta, inclusiv cele provocate de Coronavirus, noi trebuie să fim optimiști, pentru că Paștile sunt «izbăvirea de întristare» (Slujba Învierii). Această stare de optimism și de bucurie pascală s-o transmitem și tinerilor noștri″, este recomandarea ierarhului.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.