Sprijin BNS pentru muncitorii români din Germania

0
39

Blocul Național Sindical face parte dintr-o rețea de centre care oferă în Germania, România, Polonia, Croația, Ungaria și Slovenia servicii menite să îmbunătățească situația lucrătorilor români care se află sau se vor afla în scop de muncă pe teritoriul Republicii Federale Germania.
Având în vedere solicitarea actuală a statului german de a primi lucrători sezonieri pe teritoriul său, în contextul situației generate de pandemia COVID19, lucrătorii români sunt informați că pot contacta telefonic centre de consiliere și informare de pe teritoriul Germaniei în cazul în care se află în dificultate. A fost înființată Linia telefonică gratuită a proiectului Fair Mobility al sindicatelor germane, în parteneriat cu Blocul National Sindical. Cei care au probleme în Germania, la muncă sau cu angajatorul, pot suna la linia telefonică gratuită, începând cu data de 14 aprilie 2020, de luni pana vineri, în intervalul orar 9-12 si 14-18. Numărul de telefon este 0800 0005602. Consilierii pot acorda gratuit informații și asistență în limba română. Informații despre drepturile de muncă, în limba română, se găsesc pe pagina www.fair-arbeiten.eu/ro.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.