Unități alimentare închise de DSVSA în Maramureş

0
75

În perioada 2013-2020, inspectorii de la Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Maramureș au închis 289 de unități de vînzare a produselor de origine animală și 80 de unități de vînzare a produselor de origine vegetală, fie în urma acțiunilor proprii de control, fie la cererea agenților economici (renunțare, faliment, insolvență).
Și-au încetat activitatea multe centre de colectare a laptelui, carmangerii, măcelării, magazine de pește, două automate de vînzare a laptelui de vacă și capră (din Baia Mare), restaurante, magazine, un laborator de salate, un centru de vînat, un centru de sacrificare păsări în Seini, o carmangerie din Ulmeni, o măcelărie din Fărcașa etc.
În trimestrul I din anul 2020, au fost retrase autorizațiile de funcționare pentru 25 de unități: un supermarket din Baia Mare (și-a schimbat proprietarul), o plăcintărie, o cantină școlară, o sală de evenimente (Berbești), o unitate de vînzare directă a mierii (Brebeni).
Au fost închise și multe baruri, o linie de biscuiți (Borșa), un depozit fructe (Seini), o presă de ulei (Seini), o presă de sucuri de fructe (Baia Mare), o unitate de conserve (Baia Sprie), o linie de prelucrare a cafelei (Baia Mare), o fabrică de ciocolată (Baia Sprie), o patiserie cu aluat congelat (Baia Mare), două unități de paste făinoase (Cărbunar și Cavnic), o fabrică de napolitane (Baia Sprie), o covrigărie din Ocna Șugatag, un bar de pe str. Mărășești.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.