În Șomcuta Mare • Condiții civilizate pentru producătorii agricoli

0
48

Primăria Șomcuta Mare a luat măsuri astfel încât producătorii agricoli locali să nu mai vândă produse la marginea drumului. Micii producători agricoli nu își vor mai putea vinde produsele pe trotuarele din centrul orașului.
„În prag de Sărbători Pascale am amplasat, în zona centrală a orașului, mese destinate producătorilor agricoli, astfel încât desfacerea produselor să se desfășoare în condiții civilizate. Acestea vor putea fi utilizate în baza unui certificat de producător, după achitarea unei taxe de închiriere temporară”, a declarat Gheorghe-Ioan Buda, primarul orașului Șomcuta Mare.
Edilul a mai precizat că având în vedere situația generată de coronavirus și măsurile impuse de la nivel central, pentru protejarea populației împotriva îmbolnăvirii, în zona de desfacere a produselor agricole se va face, zilnic, dezinfecție, iar producătorii vor fi obligați să respecte condițiile de igienă. De asemenea, primarul solicită cumpărătorilor să respecte măsurile dispuse prin ordonanțele militare (distanță, măsuri de protecție, ore în care se permite ieșirea din casa a vârst­nicilor etc).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.