Continuă lucrările de reabilitare a DJ 109F

0
216

– 6 șantiere sunt active în Maramureș –
În ultimii ani, reabilitarea infrastructurii rutiere a județului s-a regăsit cu prioritate pe agenda Consiliului Județean Maramureș. Un astfel de exemplu este și șantierul pentru reabilitarea drumului județean 109F pe tronsonul Rogoz – Dămăcușeni – Târgu Lăpuș – Coroieni – Baba, unde lucrările continuă într-un ritm accelerat. Proiectul a fost demarat în vara anului 2019 și se așteaptă să fie finalizat până la finalul acestui an. Cei 28 kilometri de drum județean aferenți acestui șantier din Țara Lăpușului vor fi reabilitați cu trei straturi de asfalt, podețe, rigole, căi de acces spre proprietăți și un sistem rutier nou, presupunând o investiție de 92 milioane lei, finanțare obținută prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2.
Pentru acest mandat, administrația județeană și-a propus reabilitarea a aproximativ 200 kilometri de drum județean, prin 6 proiecte finanțate prin fonduri guvernamentale și un proiect cu finanțare europeană, depus în cadrul Programului Operațional Regional.
Unul dintre cele 6 proiecte finanțate prin PNDL, respectiv cel ce prevedea reabilitarea DJ 182B, pe tronsonul Șomcuta Mare – Remeți pe Someș a fost finalizat în anul 2019, în prezent fiind active alte 5 șantiere pentru care au fost atrase fonduri guvernamentale.
În prezent, au loc lucrări de reabilitare pe DJ 186 de pe Valea Izei, sector Bârsana (DJ 185) – Strâmtura – Rozavlea – Șieu – Bogdan Vodă – Dragomirești și DJ 187 de pe Valea Ruscovei, pe tronsonul Leordina – Ruscova – Repedea – Poienile de sub Munte. Totodată, se lucrează pe DJ 171 între Rogoz și Suciu de Jos, dar și pe DJ 193, între Asuaju de Sus și Asuaju de Jos.
În lucru este și cel mai mare proiect de reabilitare a drumurilor județene din Maramureș, respectiv Drumul Nordului, unde șantierul deschis între Șomcuta Mare și Berchez înaintează în ritm susținut. Proiectul presupune reabilitarea a aproape 80 kilometri de drum județean și o investiție de peste 40 milioane euro din fonduri europene.
Investiția totală pentru reabilitarea celor 200 kilometri de drum județean se ridică la peste 100 milioane euro și reprezintă cel mai ambițios obiectiv al administrațiilor județene din ultimii 28 de ani.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.