Fantoma Premiului Nobel

0
42

În urmă cu patru decenii, știam că în ziarul „El Pais”, din Madrid, celebrul scriitor Gabriel Garcia Marquez a scris un articol despre eșecul lui Jorge Luis Borges la Premiul Nobel pentru Literatură. Borges era considerat scriitorul cu cele mai elevate merite artistice din literatura de expresie spaniolă. Spunea Marquez că rezultatul final nu depinde de dreptul propriu al candidatului, și nici măcar de justiția zeilor, ci de voința membrilor juriului Academiei Suedeze. Premianții, în general, par să fie primii surprinși. Când dramaturgul irlandez Samuel Beckett a primit prin telefon vestea premiului, a exclamat consternat: „Dumnezeule, ce dezastru!” Pablo Neruda, pe vremea când era ambasador al Republicii Chile în Franța, și-a invitat prietenii la o cină, fără să le spună motivul. În timp ce ei își vedeau de ceremonie, laureatul, fără știrea celor mulți, a întors hârtia cu meniul, și fără pauză, fără să-i pese de zgomotul oamenilor din jur, cu cerneala lui verde, a scris frumosul discurs al încoronării sale.
Se spune că academicienii suedezi se pun de acord în luna mai, când începe să se topească zăpada, și studiază opera puținilor finaliști cât ține căldura verii. Autorul celebrului roman „Toamna Patriarhului”, laureat al Premiului în anul 1982, ne dezvăluie versiuni din aventura eșecului lui Borges la câștigarea râvnitului premiu, care era alesul în mai 1976. Dar nu a fost favorabil votul din noiembrie. În grabă, în ultimul moment, a fost desemnat Saul Bellow. Ce se întâmplase cu marele Borges? Ceva care nu avea nimic cu literatura lui magistrală. L-a vizitat, în audiență solemnă, pe generalul Augusto Pinochet. Și în loc să fie diplomat în discurs, Borges a declarat: „Este o onoare nemeritată să fiu primit de dumneavoastră, domnule președinte,” a spus în nefericitul său discurs. ”În Argentina, Chile și Uruguay, libertatea și ordinea sunt salvate,” a continuat fără ca nimeni să-l întrebe. A mai adăugat Borges: „Asta se întâmplă într-un continent pradă anarhiei și minat de comunism.”
Suedezii, zice Marquez, nu au înțeles simțul umoristic al celebrului locuitor din Buenos Aires. Din acel moment, numele lui Borges a dispărut din toate calculele. Sunt preocupat de acest subiect, mai ales că literatura română este văduvă de acest Mare Premiu. Care consacră. Cine este Academia Suedeză care decernează Premiul? Este compusă din membri aleși pe viață, de vârstă venerabilă, selecționați dintre figurile cele mai relevante ale literelor suedeze. Sunt doi filosofi, doi istorici, trei specialiști în limbi nordice. Criteriul lor este imprevizibil, contradictoriu, imun în previziuni, iar deciziile lor sunt secrete, solidare și fără drept de apel. O enigmă este capitalul rotit în interiorul și scopurile Academiei Nobel.
Se vorbește mai puțin despre criteriul politic, care este luat în seamă. Care are o istorie hilară. În 1938, Hitler le-a interzis germanilor să primească Premiul Nobel, cu argumentul că inițiatorul lui a fost evreu. Academia Suedeză, crede Marquez, a făcut și un compromis. I-a acordat lui Winston Churchill, Premiul Nobel pentru Literatură, numai pentru că era omul cu cel mai mare prestigiu al timpului său. Cele mai delicate relații ale Academiei Suedeze au fost cu Uniunea Sovietică. În 1958, poetul Boris Pasternak l-a refuzat, de teamă că nu i se va permite să se întoarcă în țară. Autoritățile sovietice au considerat premiul o provocare. Pe Mihail Șolohov, un scriitor oficial, autoritățile sovietice l-au sărbătorit cu mare pompă. Când a fost onorat cu acest premiu marele disident Alexandr Soljenițîn, guvernul sovietic a spus că Premiul Nobel este un instrument al imperialismului.
Premiul era bun pentru un scriitor, care era pe linie, și prost, pentru răzvrătiți. Literatura română nu are un Premiu Nobel. Din varii motive. Deși scriitori români de mare valoare au fost în preajmă. Pe listă a fost Liviu Rebreanu, în 1940, dar nu a fost să fie. Lucian Blaga, în 1956, a fost foarte aproape. Tocmai când propunerea era să fie validată, lovitura a venit de la oficialii români, socotindu-l pe Blaga un burghez. Nici Tudor Arghezi nu a fost departe, în 1965. Nichita Stănescu, știu bine, în 1980, a fost sabotat de oficiali cu rosturi speciale și de unii confrați. Marin Sorescu a fost pe lista scurtă. „Sunday Times” scria în 1984: „Sorescu a fost deja nominalizat ca unul dintre posibilii primitori ai Premiului Nobel.” Dar și el a fost elogiat peste hotare și hulit între hotare. Mai nou, Mircea Cărtărescu s-a numărat printre favoriți. Un fost președinte al Comitetului Nobel pentru literatură, Kjell Espark, pe care l-am cunoscut prin Augustin Buzura, a confirmat, într-o conferință la Fundația Culturală Română, șansele sporite ale lui Nichita Stănescu și Marin Sorescu la râvnitul premiu.
Deocamdată el, premiul, se rotește deasupra literelor românești, ca un avion, care întârzie să aterizeze.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.