În România • Peste 600 de persoane au decedat de COVID-19

0
26

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 au fost plasate în carantină instituționalizată 2.213 persoane, care nu au respectat perioada de autoizolare, iar pentru 165 de persoane, aflate în carantină care au părăsit locația în care au fost plasate, a fost dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Până duminică, 26 aprilie, ora 13, pe teritoriul României, au fost confirmate 11.036 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID-19, dintre care 3.054 au fost declarate vindecate și externate.
În județul MARAMUREȘ, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică, au fost confirmate 69 cazuri de infectare.
Până acum, 608 persoane diagnosticate cu infecție, internate în spitale, au decedat.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică (NR: sâmbătă), au fost înregistrate alte 401 noi cazuri de îmbolnăvire.
La ATI sunt internați 236 de pacienți.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 11.775 persoane, iar alte 24.052 persoane sunt în izolare la domiciliu, sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 136.518 teste.
Prin structurile abilitate ale MAI au fost întocmite 486 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.
Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 4.829 persoane care nu au respectat măsura privind restricționarea circulației, acestora fiindu-le aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 9.261.520 lei.

În Maramureș • S-au redus persoanele din carantină și centrele de carantinare

Echipaje mixte alcătuite din polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, polițiștii locali și militari din cadrul Batalionului 612 Artilerie Antitanc „Maramureș” au executat, în ultimele 24 de ore, în sistem integrat, 43 de misiuni în care au fost angrenate 153 de efective.
• Au fost verificate peste 120 de persoane cu privire la respectarea măsurii de izolare la domiciliu.
• Din punctele de trecere a frontierei de stat au fost preluate și conduse în carantină instituționalizată 19 persoane venite din state aflate în zona roșie de risc.
• S-au aplicat pentru nerespectarea prevederilor legale 73 de sancțiuni contravenționale în valoare de 85.600 lei.
• Au fost depistate, identificate și sancționate contravențional 60 de persoane care nu au respectat interzicerea deplasării în afara locuinței/gospodăriei, în conformitate cu prevederile OM nr. 3.
• În județ sunt 13 locații de carantinare.
• În izolare la domiciliu sunt 127 de cetățeni, statistică ce include și membri familiei.
• În carantină sunt 319 persoane venite în țară din state situate în zona de risc roșie și care, în conformitate cu procedurile stabilite, au intrat în carantină instituționalizată.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.