Pacienții Spitalului Județean de Urgență sunt internați și tratați ca și suspecți COVID-19

1
99

În plină pandemie de COVID-19, când numărul cazurilor de pacienți infectați cu noul coronavirus SARS-CoV-2 crește de la o zi la altă, iar secții medicale și chiar spitale întregi din întreaga țară sunt carantinate pentru o anumită perioadă din cauza exploziei de cazuri în rândul cadrelor medicale, Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare a luat, încă de la început, toată măsurile de siguranță.
Directorul medical al unității sanitare, dr. Vasile Ioan POP a explicat că, încă de la apariția primelor cazuri de COVID-19 în România, spitalul pe care îl coordonează din punct de vedere medical a fost pregătit să prevină problemele datorate SARS-CoV2.
”În Maramureș, Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie a fost stabilit spital COVID-19, Spitalul de Pneumoftiziologie (TBC) este spital suport, iar Spitalul Județean este spital din linia a treia, tocmai pentru a putea trata bolnavii cu alte afecțiuni, care nu sunt deloc puține. Din momentul în care am aflat despre răspândirea rapidă a infecțiilor cu noul coronavirus am luat decizii, la nivelul conducerii, care au avut ca scop protecția cadrelor medicale și a pacienților noștri. Încă din data de 8 martie am oprit vizitele în spital, apoi am stabilit că pacienții internați pot primi pachete nealimentare doar prin intermediul personalului angajat, pachetele fiind predate la intrarea în unitatea medicală pentru a ajunge la beneficiar. S-au instalat corturile de triaj, atât la Unitatea de Primiri-Urgențe, cât și la intrarea în spital, iar fiecare bolnav care intră în unitatea medicală este testat cu privire la istoricul călătoriilor în ultimele 14 zile, zona din care provine, precum verificarea temperaturii”, a declarat dr. Vasile Ioan POP, directorul medical al Spitalului Județean.
Reprezentanții unității sanitare arată că, în spital, toate cadrele medicale, sanitare și personalul auxiliar sunt echipate cu măști și mănuși, indiferent dacă pacientul cu care interacționează este privit ca și suspect COVID-19, indiferent dacă prezintă sau nu simptomatologie.
„Avem echipamente de protecție pentru aproximativ 30 de zile de acum înainte, atât pe secții cât și în magazia spitalului. Fiecare angajat al unității medicale poartă mănuși și mască în interacțiunea cu pacienții, iar în cazuri specifice, se folosesc măștile FFP2 și FFP3, tocmai pentru ca personalul nostru să fie cât mai bine protejat. Mai mult, medicii și asistenții sunt instruiți, zilnic, cu privire la modul în care se îmbracă și se dezbracă corect echipamentul de protecție atunci când intră în contact cu pacienți suspecți COVID-19, pentru a preîntâmpina orice fel de infectare în rândul personalului medical. În ceea ce privește pacientul din Sălsig, confirmat pozitiv cu infecție SARS-CoV-2, care a fost internat pe Secția Nefrologie am primit asigurări că, încă de la început a fost izolat de alți bolnavi, într-un salon special, iar consultul medical interspecialităţi s-a realizat cu respectarea tuturor măsurilor de protecție a celor care au interacționat cu acesta. În clipa în care a început să prezinte simptome specifice COVID-19 am cerut testare de la DSP, rezultatul pozitiv fiind confirmat în cursul zilei de sâmbătă. Până la momentul transferului în spitalul suport, am solicitat DSP ca toate cadrele medicale și sanitare care au intrat în contact cu pacientul să fie testate, fapt care s-a realizat încă de ieri după-masă. Așteptăm rezultatele testelor în cursul zilei de azi, cel târziu mâine, iar în funcție de comunicarea care se va face, vom stabili pașii următori. În prezent, personalul testat se află în autoizolare la domiciliu” – a declarat managerul-interimar al Spitalului Județean, jr. George Alexandru OROS.
Conducerea celei mai mari unități medicale din Maramureș a precizat că, în ultima perioadă, au fost efectuate peste 20 de testări la pacienți suspecți COVID-19, internați în Spitalul Județean, însă dintre acestea doar 4 au fost pozitive, bolnavii fiind transferați, după stabilirea rezultatului, în spitalul suport. (o.m.)

1 COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.