Echipamente medicale pentru laboratorul de biologie moleculară Vișeu de Sus

0
51

La Spitalul Orășenesc Vișeu de Sus a început livrarea echipamentelor necesare pentru noul laborator de biologie moleculară, în care vor fi efectuate teste pentru identificarea coronavirusului SARS-CoV-2.
Consiliul Județean Maramureș a alocat suma de 450.000 lei pentru acest spital, sumă necesară pentru achiziționarea noului aparat de testare PCR, dar și pentru echipamentele adiacente.
Cristian VLAD, directorul unității medicale, a precizat că laboratorul va funcționa în corpul C al spitalului, o construcție proaspăt finalizată, iar medicul, asistenții și biologii care vor efectua testele PCR în Maramureșul Istoric au început pregătirea.
„Echipamentele necesare pentru laborator au fost achiziționate extrem de repede, începând deja livrarea acestora. Așteptăm alte două tranșe săptămâna aceasta, aparatul propriu-zis urmând să ajungă, potrivit firmei livratoare, în jurul datei de 10 mai. După ce vor fi instalate toate echipamentele medicale, vom solicita avizele necesare și vom figura în lista națională a centrelor de testare. Este extraordinar faptul că vom putea efectua testele aici, în nordul județului, fără a aștepta să primim rezultatele din Baia Mare sau din Cluj. Am stabilit și medicii și biologii care vor asigura activitatea în laboratorul de biologie moleculară, în schimburi, și așteptăm să putem demara testările în zona noastră” – a declarat Cristian Vlad.
Prin punerea în funcțiune a laboratorului se va dubla numărul de teste care pot fi procesate zilnic în Maramureș.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.