46 de şoferi au condus cu viteză excesivă

0
19

Poliţiştii Serviciului Rutier Maramureş au organizat, în perioada 1-3 mai, acţiuni punctuale, pe DN 1C, pentru identificarea persoanelor care conduc cu viteză peste limita legală.
Folosind aparatura ra­dar din dotare, poliţiştii au oprit mai multe autovehicule înregistrate cu o viteză ce a depăşit limita legală. Astfel, din cele 49 de sancţiuni aplicate, 46 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză. În 40 de cazuri poliţiştii au dispus şi măsura complementară a reţinerii permisului de conducere. Alte 3 permise au fost reţinute pentru efectuarea unor depăşiri neregulamentare.
Valoarea amenzilor aplicate a fost de aproximativ 40.000 lei.


Dosare penale pentru conducere în stare de ebrietate

Prezenţi şi duminică pe drumurile publice, poliţiştii au oprit pentru verificări mai multe autoturisme, atât pentru a verifica dacă sunt respectate prevederile Ordonanţelor Militare, cât şi pentru a-i depista pe cei care comit infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere şi pun astfel în pericol vieţile celor care se află pe drumurile publice.
Dintre cei opriţi pentru verificări, 4 persoane au emanat halenă alcoolică şi s-au ales cu dosare penale.
• În Baia Sprie
Poliţiştii au efectuat semnalele regulamentare de oprire a unui autoturism, iar persoana aflată la volan şi-a continuat deplasarea. În consecinţă, poliţiştii au pornit în urmărirea sa, iar în curtea unui imobil, unde a oprit, poliţiştii l-au imo­bilizat pe bărbatul care se afla la volan şi condus la sediul poliţiei, unde au constatat că este vorba de un bărbat, de 33 de ani, din Chiuzbaia. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentraţie de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.
• În Tăuţii Măgherăuş
Duminică seara, poliţiştii au depistat un băimărean, de 54 de ani, care conducea cu o alcoolemie de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.
• În Fărcaşa
Tot duminică seara, în jurul orei 21, patrula de ordine şi siguranţă publică din Fărcaşa a oprit pentru control un autoturism, condus de un tânăr, de 32 de ani, din comună. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.
• În Ruşor
Duminică noaptea, po­liţiştii din Suciu de Sus, care patrulau pe raza localităţii Ruşor, au observat că o persoană, care conducea din sens opus, a virat brusc la dreapta, la vederea echipajului de poliţie.
Poliţiştii au pornit în urmărirea autoturismului, iar persoana de la volan a oprit la aproximativ 50 de metri. Conducătorul auto, care emana halenă alcoolică, a refuzat să prezinte pentru control documentele personale şi ale autoturismului. De asemenea, a refuzat testarea cu aparatul etilotest, iar în momentul în care a fost informat că urmează să fie condus la Spitalul Orăşenesc Târgu-Lăpuş în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, a devenit recalcitrant şi s-a opus măsurii, motiv pentru care a fost imobilizat.
Poliţiştii au stabilit că este vorba de un bărbat, de 50 de ani, domiciliat în comuna Copalnic-Mănăştur.
Întrucât a refuzat să se supună recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, acestuia i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prevalarea de mostre biologice.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.